Stimate domnule Lucian Raicu,

De fapt, ce bine se autodefineşte (din punctul meu de vedere) Turgheniev în rîndurile următoare: „...era ca şi cum ai fi deschis, într-o cameră întunecoasă şi murdară, o sticluţă de parfum uitată..." Obişnuit, se percepe mireasma, nu se vede camera „întunecoasă şi murdară", sexualitatea aprigă a eroinelor lui plimbate printre mesteceni zvelţi, argintii, nostalgici. Natalia s-ar fute şi cu ochii (o şi face, mereu i se aprind privirile în preajma lui Rudin!); Turgheniev ascunde cît poate, jenat, libido-ul acestei „copile", sub „umbra străvezie a frasinilor", o pune să citească Istoria cruciadelor, să-i devieze poftele prin lectură; totu-i degeaba!

Suferinţa Nataliei după fuga lui Rudin? Aici, în sfîrşit, Turgheniev nu-şi mai ascunde ,,eroina" după degetul lui pudic. „Oricît de grea ar fi lovitura care se abate asupra unui om, el – iertaţi-mi felul grosolan de-a mă exprima – va începe să mănînce numai după cîteva ceasuri sau cel mult a doua zi. Şi cu asta îşi va găsi cea dintîi mîngîiere..." Şi-un om care mănîncă, stimate domn, ca să mergem pînă la capăt „– iertaţi-mi felul grosolan de-a mă exprima –" se mai şi cacă! Or, Natalia suferind şi căcîndu-se, iată răzbunarea sadicului Turgheniev!!!

Ce elegant trece timpul lui Turgheniev!

„Mai trecură cîţiva ani.

Era o zi rece de toamnă. În faţa celui mai mare hotel din Oraşul S***, reşedinţa guberniei, se opri o caleaşcă. Din ea coborî un domn..." Ai impresia că domnul s-a urcat, dezinvolt, în caleaşcă, în urmă cu „cîţiva ani" care „trecuseră doar pentru ca el să poată coborî, într-o ,,zi rece de toamnă", „în faţa celui mai mare hotel din Oraşul S***, reşedinţa guberniei..."!

„Domnul baron se ocupă şi de literatură sau, mai bine zis,... ah! Ce fluture minunat! Da-ţi-mi voie să vă atrag atenţia... Mai bine zis se ocupă de ec