Iar John Barth nu se opreste aici. Scrie in continuare, are 73 de ani si cea mai recenta carte a lui pune in discutie literatura electronica.

Romanul ?The Floating Opera? ilustreaza perfect ceea ce se intelege de obicei prin roman postmodern. Incepe asadar prin a vorbi despre facerea romanului pe care cititorul il are sub ochi. Musteste de aluzii culturale, de referinte ascunse la alte carti celebre ale literaturii. Nu are o desfasurare liniara. Rolul culturii populare este vital (varieteul pe apa este un spectacol nu tocmai rafinat dat pe puntea unui vas, la care intrarea este citva centi). Si dincolo de toate astea este povestea unui personaj central, Todd (Tod inseamna ?moarte? in germana) care isi aminteste o zi din viata lui si incearca ?sa lamureasca ce a insemnat o zi din 1937, cind m-am razgindit intr-o anume problema?. Problema e capitala, tonul e ludic. Cartea s-a reeditat de curind la Editura Paralela 45. Daca ati citit-o in editia anterioara de la Univers ori daca ati avut acces la varianta originala in engleza, trebuie totusi sa cumparati aceasta editie cel putin pentru un motiv: prefata este excelenta. Adrian Otoiu, tinar scriitor si cadru universitar, cunoscut pentru cartile sale jucate ?computeristic? si pentru calitatea textelor in general, ne spune in aceasta prefata cam tot ce ar trebui sa stim despre roman si despre teoriile din jurul lui. Si o face intr-un fel atractiv, alert. Asemenea prefete intilnim de obicei la editiile straine de cea mai buna calitate.

Adrian Otoiu foloseste in comentariul sau titlul ?Opera plutitoare?, desi autorul traducerii, Radu R. Serban, a optat pentru titlul ?Varieteu pe apa?. Problema traducerii nu se opreste la titlu. Avem o intreaga scoala de traducatori din anii '60 care s-au jucat mult cu operele straine si au oferit variante ?frumoase?, mult apreciate in epoca. Pentru un cititor care a cit