Floare de soc. Zilele trecute l-am intalnit pe Dinu Flamand, poetul nascut in Bargaiele Bistritei, care traieste de doua decenii in capitala Frantei. "Merg la Prundul Bargaului", mi-a spus, "mi-e tare dor de floarea de soc. In fiecare an vin cam pe vremea asta, sa nu pierd socul." Aferim, Dinu...

Floare de soc

Zilele trecute l-am intalnit pe Dinu Flamand, poetul nascut in Bargaiele Bistritei, care traieste de doua decenii in capitala Frantei. "Merg la Prundul Bargaului", mi-a spus, "mi-e tare dor de floarea de soc. In fiecare an vin cam pe vremea asta, sa nu pierd socul." Aferim, Dinule! Trebuie sa vina prieteni de la Paris ca sa ne aprinda in suflet amintiri din copilarie, parfumate de flori de soc! S-o luam la drum, pe sub boltile verii, ca sa regasim - sarmani agitati ai tranzitiei - frumusetile care altadata ne faceau fericiti. Dar ce vorbesc? Eu sunt un norocos; lucrez la o gazeta pururea "calatoare", unde cuvantul de ordine este documentarea pe teren! Tocmai m-am intors de la Hateg si de pe Valea Jiului, din tinuturile momarlanilor. Si tocmai am cules flori de soc, pentru ceai si socata - o specialitate a romanului ecologist. Nu m-am oprit la arbustii bolnavi de pe marginea soselelor, otraviti de esapamente criminale, am cules inflorescentele albe din zone izolate de munte, de pe malul Raului Mare, un paradis vegetal cum nu exista altul pe lume. Am haladuit mai departe, pe drumurile care leaga Tara Hategului de coroana de piatra a Muntilor Retezat. Taranii erau pe camp, cu sapa, cu calul, ca pe vremea lui Burebista, dar fericiti sa se afle in rostul lor. Cei mai puternici arbusti de soc cresc acolo, in brazdele dintre porumbisti, pe marginea raurilor curate si spumegoase. Florile alb-galbui raspandesc mirosuri stinse, suave, irizate parca din alte lumi. Incerc sa numar tufele inflorite. O pereche de soimi coboara printre macii de la margi