Experimentalistul necunoscut

Cu unele – dar ma tem ca nu multe – exceptii, lumea literara romaneasca, deopotriva cea scriitoriceasca si publicul cultural, ignora ca printre contemporanii nostri se prenumara un foarte interesant, sofisticat, excentric prozator: Anton-Sebastian Floratiu. Putin comentata, singura sa carte publicata pina acum a iesit – totusi – in evidenta, obtinind in 1996 primul Premiu pentru experiment acordat de Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania – ASPRO. Poate ca va mai fi aparut intre timp cu vreun text in presa literara, desi n-as baga mina-n foc. Profesor in Bucuresti pe-atunci, astazi la un liceu din provincie, Floratiu a continuat sa lucreze, retras, la opul sau unic, din care a mai depus la editura o transa aflata in asteptarea tiparirii. Romanist (preda franceza) si clasicist (a studiat la Universitatea din Bucuresti si latina), are o biografie asemanatoare cu a prozatorilor americani de altadata: inainte de a se fixa in invatamint, n-a fost chiar hamal in docuri, dar a trecut si el prin mai multe meserii, inclusiv muncitoresti, pina la fotograf, inspector comunal (sic!), corector. A avut probleme cu Securitatea regimului comunist, desi era complet necunoscut, neapucind pe atunci sa se afirme ca scriitor; insa agentii provinciali ai politiei politice s-au temut sa nu se trezeasca si ei in judet cu un „dizident“. Manuscrisele confiscate in urma unei perchezitii la domiciliu nu i-au fost returnate nici pina astazi.

Citeva cuvinte si despre cartea premiata in 1996. Sint – de fapt – doua intr-una singura: Nopti triunghiulare. Novele filoneze/Dictando dictanda. Romanul filonez contemporan (Editura Vlasie, Pitesti, 1995, cu o postfata de Gheorghe Craciun). Experimente cu cite o carte care se poate citi dinspre ambele capete, caci, intorcind-o, dai tot de o coperta, dar cu alt titlu, s-au mai vazut. Opul – sau