In zorii zilei de 16 iunie, dupa executie, corpurile neînsufletite ale lui Imre Nagy, Pál Maléter, Miklós Gyimes au fost asezate în sicrie si îngropate în curtea rezervata pentru plimbari a Penitenciarului Central din Budapesta. Deasupra gropilor s-au aruncat tot felul de vechituri. La 24 februarie 1961 sicriele au fost dezgropate în secret, învelite în hartie gudronata si transferate în parcela 301 a cimitirului Rákoskeresztúr din apropiere, aici au fost reînhumate cu nume false (Imre Nagy, de exemplu, sub numele de "Borbiró Piroska"), altele în morminte fara semne.
In ziua în care s-a publicat sentinta în procesul Imre Nagy si executarea celor condamnati (17 iunie 1958), cititorii ziarelor nu aveau de unde sa stie ca József Szilágyi, amintit ca al patrulea executat, decedase de doua luni, iar al cincilea, Géza Losonczy, decedase înaintea începerii procesului, în decembrie 1957. Opinia publica si politicienii din tarile democratice au fost consternati la vestea executarii lui Imre Nagy, disparut de la Budapesta înca din noiembrie 1956.
Fata de seful guvernului ungar, o mare parte a politicienilor occidentali au aratat neincredere, chiar antipatie pana în ultimele zile ale revolutiei. Si în perioada 1953-1954, cand a fost pentru prima oara prim-ministru, l-au vazut doar ca pe un "reformator fara succes al sistemului sovietic".
S-a banuit ca si rolul jucat de el în 1956 ar fi reprezentat o manipulare sovietica. Modul în care s-a primit vestea mortii sale în Occident denota însa ca, ulterior, Imre Nagy a fost acceptat. Imre Nagy a aparut ca o figura tragica a "luptei de eliberare antisovietica". Cele mai multe comentarii au atribuit raspunderea pentru executiile respective sovieticilor, personal lui Hrusciov.
Mai multi au fost de parere ca Imre Nagy a fost victima unei noi înrautatiri a relatiilor dintre Hrusciov si Tito. Acest lucru însa nu c
