Ioan DERSIDAN
Nordul caragialian – periplul versiunilor
Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2003, 220 p., f.p.
In Nordul caragialian, profesorul universitar Ioan Dersidan, decan al Facultatii de Litere a Universitatii din Oradea, intreprinde o ampla analiza a lui Caragiale (I.L. mai ales, dar si Mateiu) din perspectiva… meteorologica („tentatia septentrionalului“), temperamentala (implicit temperat-continentala) si lingvistica. Sub „umbrela“ acestor trei criterii majore se adapostesc si alte argumente de natura biografica, stilistica, structurala, antropologica, etnografica, formala, de receptare (orizontul de asteptare al publicului), de fiziologie s.a. Toate aceste criterii de analiza se rotesc pe diametrul unui cerc al carui centru il constituie Nordul (si concomitent, unite organic in opera, Sudul in care Caragiale traieste): „Autohtonia caragialiana este insotita fatal de ispita orientala, balcanica (sudica) si de cea nordica“ (p. 15) si „Climatic si superstitios, traitor in zona temperata, Caragiale este dependent de ore si zile, de astre, de sezoane si anotimpuri, nu de ani si nu de semeni“ (p. 23).
Demersul critic al lui Ioan Dersidan se opreste atit la opera cit si la biografia celor doi scriitori din familia Caragiale spre a ingloba apoi analize de literatura comparata. Studiul este structurat pe doua mari parti: dinastia Caragiale – viata si opera (I.L. Caragiale in raport cu familia de singe si similitudinile dintre scrierile sale si cele ale fiului, Mateiu) si familia de spirite cu care se inrudeste I.L. Caragiale (in primul rind Eminescu, Slavici, Creanga, apoi Edgar Allan Poe, Anton Pavlovici Cehov, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Urmuz, Marin Sorescu).
Centrul de greutate al cartii ramine totusi tema Nordului. Nordul la Caragiale este o atitudine, o stare, o structura, un limbaj, o aspiratie, un conf
