Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Romania, pasul inainte inseamna trecerea de la societatea bazata pe cunostinte la societatea cunoasterii

Publicat in Adevarul, miercuri 18 iunie 2003 ·

Ieri, cel de-al treilea seminar organizat de ziarul Adevarul si MEC, "Sistemul Educational Informatizat - o sansa pentru Romania", desfasurat la Clubul Diplomatilor din Capitala, a evidentiat, poate, Ieri, cel de-al treilea seminar organizat de ziarul Adevarul si MEC, "Sistemul Educational Informatizat - o sansa pentru Romania", desfasurat la Clubul Diplomatilor din Capitala, a evidentiat, poate, mai mult ca oricand, ca un program national, daca se dovedeste a fi benefic, trebuie continuat, indiferent de fluctuatiile ce au loc la nivelul politicului. Prof. univ. Ecaterina Andronescu, prezenta la dezbateri, atat in calitatea de ministru al Educatiei, cat si in aceea de initiatoare si sustinatoare a primelor etape ale programului guvernamental de informatizare a invatamantului preuniversitar, a dat, cumva, un ultim raport in privinta a ceea ce a reusit sa realizeze, in parteneriatul cu SIVECO Romania, IBM Romania, HP Romania si Fujitsu Siemens Computers Romania, in cei doi ani de cand Guvernul a aprobat acest proiect: 1.220 de licee au fost dotate cu echipament IT performant - in jumatate din aceste unitati s-a instalat deja softul educational Asistent Educational pentru Scoli si Licee (AEL). Acesta din urma a constituit, de altfel, tema principala a dezbaterilor. Profesorul Radu Jugureanu, responsabil materiale educationale, in cadrul firmei SIVECO Romania, impreuna cu eleva Adriana Cocic, de la Colegiul National "Cantemir Voda" din Bucuresti, au sustinut o lectie de chimie asistata de ordinator - premiata in cadrul concursului de soft "Cupa Siveco" - lectie care a convins si a trezit entuziasmul ministrului Dan Nica si al consilierului prezidential Octavian Stireanu, prezenti la seminar, care au apreciat ca de viitorul acestui program depinde, in fond, viitorul tarii. Mai nuantat, secretarul de stat din Ministerul Finantelor, dl. Gheorghe Gherghina, a prezentat defal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 30 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 40 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 35 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°