La Institutul Francez din Bucuresti, in prezenta regelui Mihai, a reginei Ana, a ambasadorului Frantei la Bucuresti, Philipe Etienne, si a numerosi admiratori ai familiei regale, a fost lansata recent La Institutul Francez din Bucuresti, in prezenta regelui Mihai, a reginei Ana, a ambasadorului Frantei la Bucuresti, Philipe Etienne, si a numerosi admiratori ai familiei regale, a fost lansata recent monografia "Carmen Sylva, Uimitoarea Regina Elisabeta a Romaniei". Autorul, Gabriel Badea-Paun, absolvent al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti si, in prezent, doctorand in istoria artei la Sorbona, a scris cartea in limba franceza, traducerea volumului apartinand Irinei Margareta Nistor. Monografia este rezultatul unei minutioase munci de documentare in diverse arhive, unele regale, din Europa si SUA, si contine o serie de fotografii inedite apartinand colectiei regale. Cartea ii va cuceri cu siguranta pe cititori, personajul sau central, Carmen Sylva - prima regina a Romaniei, sotie a lui Carol I, fiind una dintre cele mai interesante si pitoresti figuri monarhice ale epocii. Regina pioasa, cu suflet caritabil, dar si o cu o multitudine de preocupari artistice, a ocupat frecvent primele pagini, atat ale publicatiilor mondene ale epocii, cat si ale celor cultural-artistice. Notorietatea ei devenise atat de mare in epoca, incat un intins tinut din "Tara de Foc" (in America de Sud), a ajuns sa ii poarte numele. Volumul, aparut in seria "Istorie" a editurii Humanitas, contine si o ampla bibliografie, un arbore genealogic al familiei regale romane, si are pe coperta un portret al reginei realizat de Nicolae Grigorescu.