Cunosc un supravietuitor al disidentei ceausiste care traieste din doua motive... focoase. Cu cutitul la os si hotarat sa-ncheie socotelile cu lumea asta, intr-o zi cu zurgalai comunisti, s-a-nfatisat in fata lui Eminescu, cel din fata Ateneului Roman, si a anuntat public ca-si da foc. S-a apucat sa se dezbrace de putinele haine, hotarat, ca si Poetul, sa poarte doar o mantie de foc. S-au gasit destui gura-casca sa-l creada nebun si lipsit de curaj s-o faca. Era in buza serii. Si omul (el insusi poet) si-a vazut de planul-protest. Cand a ajuns un Adam in mizerie, si-a turnat un “kil” de gaz in cap si a inceput sa dardaie, ca era decembrie si seara racoroasa. A luat cutia de chibrituri si a inceput sa scapere. Unu, doi, trei... treisprezece... douazeci si trei... treizeci si trei... Nimic. Pe cutie scria 38 de bete. Poate vantul, vorba lui Caragiale Pristanda, sa fie de vina, si numarul sa nu iasa la socoteala. Bine, dar nici un scaparat n-a luat foc. Asa incat, sinucigasul (cu noroc?) s-a imbracat (la loc) si... a luat-o din loc. Protestul sau exploziv si arzator a fost un lamentabil fas. Daca i-ar fi reusit, cine ne-ar mai fi prezentat azi, in maniera originala, targurile si saloanele de carte? Cunosc un supravietuitor al disidentei ceausiste care traieste din doua motive... focoase. Cu cutitul la os si hotarat sa-ncheie socotelile cu lumea asta, intr-o zi cu zurgalai comunisti, s-a-nfatisat in fata lui Eminescu, cel din fata Ateneului Roman, si a anuntat public ca-si da foc. S-a apucat sa se dezbrace de putinele haine, hotarat, ca si Poetul, sa poarte doar o mantie de foc. S-au gasit destui gura-casca sa-l creada nebun si lipsit de curaj s-o faca. Era in buza serii. Si omul (el insusi poet) si-a vazut de planul-protest. Cand a ajuns un Adam in mizerie, si-a turnat un “kil” de gaz in cap si a inceput sa dardaie, ca era decembrie si seara racoroasa. A luat cutia de c