In principiu, reactiile participantilor cu privire la noul tratat au fost favorabile. In comparatie cu Tratatul de Prietenie negociat in 1990 de guvernantii romani cu fosta Uniune Sovietica, noul document pare a fi acceptabil. Pentru normalizarea relatiilor romano-ruse, semnarea tratatului este considerata de multi ca fiind necesara, inevitabila si binevenita. Tratatul este un document in care se definesc pozitiile semnatarilor si in care se stabilesc anumite directive pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale in viitor. Dar evolutia relatiilor dintre cele doua state depinde in mare masura de aspiratiile si intentiile declarate si oculte ale participantilor. Pentru tarile relativ mici din vecinatatea Federatiei Ruse, anumite aspecte importante ale politicii externe dirijate de la Kremlin sunt nelinistitoare.

Relatiile dintre Rusia si statele din jur nu pot fi relaxate si "deschise" atata timp cat Moscova nu renunta explicit si sincer la refacerea fostului imperiu sovietic si la dominarea vecinilor. Ca sa-si asigure suveranitatea si sa nu fie fortate sa reintre in "zone de influenta" nesolicitate, tarile est-europene din fostul lagar socialist se simt obligate sa ramana vigilente si sa-si construiasca relatii strategice si de securitate cu alte state.

De cand a fost ales presedinte al Federatiei Ruse in 2002, Vladimir Putin a condus tara cu o mana forte. El a "domesticit" Duma, a slabit opozitia, a alungat oligarhi ostili, a instituit control asupra mass-media si a reorganizat agentiile guvernamentale prin centralizarea puterii de decizie la Kremlin.

Presedintele rus a declarat apasat in repetate randuri ca unul dintre cele mai importante obiective de politica externa ale Moscovei trebuie sa fie restabilirea unui bloc politico-militar euro-asiatic condus de Rusia prin reasociere cu tarile derivate din defuncta Uniune Sovietica.

Presiuni de