Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La fiecare jumatate de ora pleaca un tren spre Litoral

Publicat in Adevarul, marți 24 iunie 2003 ·

In cadrul programului "Litoral 2003", au fost scoase pe traseu 22 de perechi de trenuri CFR calatori a marit numarul si frecventa trenurilor care vin si pleaca spre Litoral odata cu lansarea programului "Litoral 2003" care a avut loc ieri. Ziaristii prezenti la eveniment au fost invitati sa vada unul dintre cele mai luxoase trenuri Intercity, care ajung pe Litoral, unde pe langa aerul conditionat calatorii au la dispozitie un vagon restaurant modern. Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului Traian Panait a precizat ca este vorba despre 22 de perechi de trenuri, care vor circula pe acest traseu pana pe 15 septembrie a.c." Practic, zilnic, prin fiecare judet al Romaniei va trece un tren cu destinatia Marea Neagra. Trenurile vor fi introduse esalonat, in functie de solicitarile calatorilor", a spus Panait. Dintre cele 22 de perechi de trenuri, doua sunt Intercity, 17 sunt rapide, iar 3 sunt accelerate, fiecare tren avand in compunere in medie cate 15 vagoane. "Intre orele 5.00-11.00, frecventa curselor care vor pleca din Bucuresti va fi sporita la intervale medii de jumatate de ora. Dupa-amiaza, la aceleasi intervale de timp vor pleca si trenurile dintre Mangalia sau Constanta spre Bucuresti", a spus Valentin Bota, directorul general al CFR Calatori. Printre facilitatile oferite calatorilor se numara posibilitatea achizitionarii biletelor chiar de la receptiile hotelurilor, unde se vor deplasa reprezentantii agentiilor de voiaj, o reducere de 10% pentru cumpararea de bilete dus-intors, daca biletul va fi folosit integral in decurs de 20 de zile, dar si posibilitatea cumpararii de bilete cu 30 de zile inainte de plecare. Bucurestenii isi pot rezerva telefonic bilete spre Litoral chiar in ziua plecarii. In ceea ce priveste preturile, un bilet la Intercity la clasa a II-a este 245.000 lei iar la rapid acesta costa mai putin cu 11.000

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 5 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 8 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°