Felul in care a aratat, in final, juriul Festivalului Atelier a fost in buna masura rodul hazardului (pe linga al alchimiei Macrinici-Mares) – el a facut ca, pe ultima suta de metri, Marius Zarafescu si Petru Vutcarau sa nu mai poata veni la Sfintu Gheorghe, iar din cvintetul final sa faca parte Marian Popescu (presedinte), C.C. Buricea Mlinarcic, Nina Tintar, Victor Scoradet si sub(sau mai degraba supra)semnata.
N-am curaj sa generalizez, fiindca e primul juriu de teatru (si de orice altceva) din care fac parte, dar a fost, cred, una din fericitele si rarele ocazii in care cinci oameni au putut functiona ca o echipa; ma simt solidara cu fiecare decizie pe care a luat-o acest juriu, ca si cum mi-ar apartine in intregime – desi unele n-au fost tocmai bine primite.
Una dintre aceste decizii priveste redenumirea premiilor pe care le-am avut de dat, dintr-o perspectiva cumva mai strinsa pe profilul festivalului.
In formularea initiala, ar fi trebuit acordate premii pentru cea mai buna regie, cea mai buna actrita, cel mai bun actor si Marele Premiu Atelier; o asemenea schema de premiere ne punea insa intr-o mare dificultate, fiindca lasa pe dinafara foarte multe (daca nu majoritatea) spectacolelor corespunzind chiar caracterului de atelier al festivalului (ca sa nu mai spun ca aceasta editie nu excela in prestatii actoricesti individuale, pentru care erau rezervate jumatate din premii...).
In aceste conditii, a aparut ideea reformularii celor patru premii prin concentrarea lor asupra ideii de, sa spunem, experiment – de explorare a unor noi mijloace de expresie scenica (de unde premiul pentru inventivitate in artele spectacolului). Si totusi, realitatea s-a dovedit oarecum diferita de teoria noastra: cu tot specificul de atelier al festivalului, o parte consistenta din spectacolele venite la Sfintu Gheorghe tineau de cel mai pur trad
