„Dupa ce in 1992 eram cel mai tinar director de teatru din Romania, iata-ma acum cel mai longeviv director de festival din – firesc – aceeasi tara. Despre cum se poate ajunge de la adolescenta la senectute in doar zece ani, vorbeste insasi editia din acest an, a XI-a, a Festivalului International de Teatru Atelier de la Sfintu Gheorghe, dar si istoria teatrului romanesc din ultimul deceniu. Unii au spus ca, anul acesta, Festivalul Atelier a parut obosit. Tot ce se poate. La noi, conditia precara a artistului ii submineaza conditia fizica. Intimplarea a facut ca anul acesta, in acelasi hotel cu invitatii festivalului, sa fie cazata si o delegatie de sportivi. De obicei nu ma uit in strachina altuia, dar, ca director de festival, m-am simtit umilit comparind meniul sarac al artistilor cu cel al gratiosilor sportivi. Nu asta e insa adevarata problema. Eu cred ca nu festivalul, ci oferta e din ce in ce mai obosita. Unde ne sint insurgentii de altadata? Or fi ostenit si ei, tot rozind la utopie? Sau poate au dat de cutiuta italiana si s-au linistit? Pentru ca, in cutiuta italiana e cald si e lumina, stangile se leagana cuminti deasupra capului de regizor, iar in locul sobolanilor din rasa underground, pe scena misuna masinisti, cabiniere si regizori tehnici. Asadar, s-ar putea ca editia viitoare a Atelierului sa contina doar doua-trei spectacole romanesti. Dupa cum, tot la fel de bine, s-ar putea ca ea sa nu mai contina nimic. Pentru mine, «atelier» inseamna «cautare», cautarea unor noi (noi doar pentru noi) formule de expresie teatrala. Cind nu voi mai avea ce sa caut, firesc, ma voi opri. Nu-mi plac ratacitorii.“

„Dupa ce in 1992 eram cel mai tinar director de teatru din Romania, iata-ma acum cel mai longeviv director de festival din – firesc – aceeasi tara. Despre cum se poate ajunge de la adolescenta la senectute in doar zece ani, vorbeste insasi editia d