"Ăsta e un déjà-vu pe care l-am mai văzut

de cîteva ori ."

Yoggi Berra, fost jucător de baseball, actual

Socrate al stadioanelor americane. Acum mai bine de şase ani, cînd am început să scriu această rubrică, primul meu text a fost despre arestarea preventivă. De cîte ori experienţa socială românească îmi dovedeşte că avem aceleaşi probleme de un deceniu încoace, mă amuz şi mă întristez în acelaşi timp. Drumul plin de gropi şi întoarceri în loc către statul de drept şi democraţia de tip occidental ar fi trebuit, măcar, să ne înveţe un lucru pînă acum: problemele care nu se rezolvă la vreme, apar şi reapar mereu, cu acuitate crescîndă, pînă cînd, în final, tot vor trebui să fie rezolvate, dar cu un cost mult mai mare. Dar, în România, atîta vreme cît nimeni nu e răspunzător pentru ridicarea costului tranziţiei datorită întîrzierii ei, nimeni nu se va sinchisi de asta. În orice caz, e amuzant să vezi cum oamenii se comportă perfect inocent, au surprize genuine şi reacţii proaspete în faţa unei probleme cu care s-au confruntat de cîteva ori în trecutul apropiat şi care există de mult. E ca şi cum ai reacţiona uluit cînd ţi se arată femeia cu care împarţi patul de 13 ani - căci noi sîntem într-un lung şi complicat mariaj cu probleme propriei noastre tranziţii. Pe de altă parte, e trist. Pentru că astfel se dovedesc incapacităţile noastre, lipsa noastră de detrminare sau, mai grav, lipsă noastră de convingere. Dezbaterile iscate de decizia Curţii Supreme de Justiţie în privinţa arestării judecătoarei Ciucă, mi-au adus aminte de asta şi mi se par a fi scene dintr-o melodramă pe are o jucăm iaraşi şi iarăşi, la exasperant nesfîrşit, de ani de zile, în toate domeniile. Nu discut aici dacă sus-numita judecătoare e sau nu vinovată de săvîrşirea unor infracţiuni grave de corupţie - asta o vor face judecătorii şi aştept cu interes decizia lor. De fapt, nu