- Social - nr. 124 / 27 Iunie, 2003 Duminica, la ora 11, la Hotel "Continental", membrii Clubului Rotary din Targu-Mures - Cetatea Medievala vor participa la festivitatea de inmanare a Chartei Rotary. Aceasta inseamna, de fapt, recunoasterea pe plan mondial a clubului Cetatea Medievala. Vor fi prezenti la eveniment atat actualul, cat si viitorul Guvernator al Rotary Romania. Sambata seara, intr-un cadru restrans, urmand un ritual, Dan Seleceanu, actualul Guvernator, va preda stacheta avocatului Mircea Parvu. Cat despre "Cetatea Medievala", aceasta face parte, alaturi de alte 62 de cluburi din Romania si unul din Republica Moldova, din Districtul 2241 (impartire teritoriala pe districte). Clubul targumuresean are, pana in prezent 32 de membri, considerati "membri fondatori", "personalitati ale lumii medicale si oameni de afaceri" , asa cum ne-a spus conf. univ. dr. Anca Sin. Presedinta si initiatoarea "Cetatii Medievale" este dr. Ana Popescu. Dintre actiunile rotarienilor mureseni amintim campaniile de eradicare a unor focare de TBC si pentru profilaxia cancerului la aparatul genital feminin si la san. Rotary e o organizatie a liderilor din variate domenii profesionale si din lumea afacerilor din intreaga lume, care asigura servicii umanitare, incurajeaza standardele inalte de etica in toate domeniile de afirmare a vocatiilor si ajuta la infaptuirea idealurilor de toleranta, caritate si pace in lume. Membrii acesteia sustin ca Rotary nu are nimic comun cu politica, masoneria sau rituri din lume, desi organizarea si chiar ritualurile de investire in functii seamana cu practicile masonice. In momentul de fata, in lume sunt nu mai putin de 1,2 milioane de membri ai Rotary, grupati in peste 29.000 de cluburi Rotary din 161 de tari. Motto-ul acestora este "Prietenie in interior si ajutor in exterior". Alex Cristescu - Social - nr. 124 / 27 Iunie, 2003 Duminic