Ori de cîte ori intru într-o librărie văd zeci de cărţi care nu s-au învrednicit de vreo cronică în ziar, în vreo revistă sau la TV, cărţi despre care nu s-a vorbit vreodată la chefuri. În afara copertelor, care fac tot ce pot ca să capteze privirile cu o grafică plină de viaţă şi cu recomandări care strigă "citeşte-mă!", aceste cărţi sînt învelite în tăcere. Cel ce străbate alene rafturile librăriilor, o specie rară, de altfel, le acordă poate zece secunde, pentru a înţelege ce şi cum cu grafica copertei. Dacă e sexy, cartonată sau vag familiară, ar putea merge mai departe, să vadă cine e autorul. Dacă numele e scurt, atrăgător sau vag familiar, va trece la titlu. Dacă titlul are un singur cuvînt sau conţine o frază vag familiară, va sta o clipă pe gînduri. Dacă titlul are mai mult de un sens, cum ar fi "Amicul," sau "Se schimbă lumina", ar ţine minte asta şi ar trece la numele care semnează recomandările de pe ultima copertă. Dacă recomandările sînt de la ziare, le citeşte în ordinea descrescătoare a importanţei, începînd cu The New York Times. Dacă dă peste cuvîntul "incandescent", va trece repejor la alt paragraf. Dacă recomandările sînt semnate de scriitori celebri, le va citi pe cele ale autorilor care îi sînt vag cunoscuţi. Dacă recomandarea se referă la ceva ce îi sună vag familiar, ar putea chiar să şi deschidă cartea. Fie că îşi dă sau nu seama, el caută o frază care să îi răspundă la o întrebare pe care şi-a formulat-o, conştient sau nu. Dacă fraza pe care îi cad ochii chiar răspunde la întrebarea cu pricina într-o manieră directă

şi familiară, cum ar fi "Ted îi scrise un bilet şi puse astfel capăt chinului său", ar putea repeta procesul de pînă la trei ori. Dacă volumul este suficient de înţelept pentru a-i răspunde de trei ori la întrebare, se va uita la preţ. "Treizeci de dolari", îşi va zice în gînd, "cît un prînz pentru doi la Sizzler". Dac