"Cupa Presei" la jet-ski Nu stiu alte redactii cum sunt, dar noi ne tot indemnam sa-i convingem pe sefi ca trebuie sa ne doteze cu mijloace de investigatie mai iuti si mai eficiente, cum ar fi jet-ski-ul, parapanta, deltaplanul, parasuta de croaziera, racheta sol-mare-sol, avionul cu reactie la nudiste ori detectorul de topless. Va dati seama cate piste si cazuri se pierd pe apa sambetei pentru ca n-avem macar un prapadit de jet-ski pe langa redactie, sa le urmarim? Pana sa hotaram cine sa inmaneze sefilor lista de consumabile pe vara aceasta, evenimentele s-au precipitat: sambata, la Club Scandinavia, s-a organizat prima editie a "Cupei Presei" la jet-ski. Luata prin surprindere, redactia a hotarat sa-i bage la apa pe Mugur Grosu si Ciprian Bodu, in calitate de biciclisti inraiti. Ca jet-ski-ul e un soi de motocicleta pe apa, care-i un soi de bicicleta fara pedale. De fapt, absenta pedalelor se dovedi un handicap urias: daca "Domus M&D" (firma de relatii publice care-a initiat intrecerea de la Scandinavia) ar fi organizat "Cupa Presei la hidrobiciclete", castigam detasat. Asa, spunem din capul articolului ca ne-au trecut toate apele ca sa scoatem, macar, un loc 6 din 31. Si acela, in niste imprejurari asa de imbarligate incat ne temem ca nici noi nu le-am priceput. Regulamentul se anunta destul de hazliu si simplu: concurentii se urcau pe jet-ski purtand veste de salvare (ah, sa trecem si de-astea pe lista de consumabile, ca nu se stie cand mai intram la apa!), porneau motorul, manevrau agregatul incet pe meandrele Siutghiolului, sa se familiarizeze cu comenzile si traseul, apoi reveneau la start si faceau o cursa pe cronometru. Intorsi la ponton, primeau un pistol de paintball, cu care tinteau intr-o geamandura. Ca sa o nimereasca din trei incercari, puteau sa-si imagineze ca nimeresc cu vopsea in personajul lor preferat. Daca nu nimereau, erau pedepsiti ca la