Toată lumea ştie că visul oricărui american din filme care se respectă este să ia banii (care or fi ei şi prin orice mijloace) şi să plece în Hawaii, unde, după ce este întîmpinat de două fete locale cu tradiţionalele ghirlande, sfîrşeşte pe şezlonguri, sub umbreluţe, la malul mării, cu paharele de cocktailuri - şi ele cu umbreluţe - în mînă pe malul oceanului. Pînă şi Tom şi Jerry fraternizau într-o asemenea situaţie. Clişeul acesta ni s-a împămîntenit ca cel al supremei distracţii "pe litoral". E drept, niciodată nu l-am asociat conştient sau explicit cu litoralul Mării Negre, unde, în general, nu puteai întîlni nici şezlonguri, nici umbreluţe şi nici cocktailuri aduse de chelneri îndatoritori. Idealul neaoş se asocia mai degrabă cu berea la pahar de plastic servită (cuvînt din vocabularul specializat al chelnerilor) în picioare, sau pe scaune de plastic la cîte o terasă un pic mai sus de malul mării. Sau, în cel mai bun caz, cu o masă de seară, cu mitititei şi de astă dată un vin, la un restaurant cu ring de dans şi muzică uşoară sau populară, stil Dan Spătaru sau Gil Dobrică. Anii '90 au început să aducă, însă, idealul american tot mai aproape de realităţile estivale româneşti. Mai întîi au apărut umbrelele, pe care ţi le puteai pur şi simplu cumpăra din bazar şi căra la plajă; şi, mai tîrziu, chiar închiria de pe plajă. Apoi, prin '99-2000 - şezlongurile de închiriat: prima dată le-am văzut la Mamaia şi mi s-au părut incredibile. Anul acesta, la Neptun, însă, surpriza a fost totală: imaginea hawaiiană virtuală a devenit tot mai reală şi mai completă. Plaja de la Neptun s-a privatizat, parţial, şi au apărut şezlonguri, umbreluţe, dar şi două noi chioşcuri cu băuturi şi gustări. Pînă aici, nimic nou. Stînd însă comod întinsă pe unul din deja amintitele şezlonguri, am văzut doi "beach boys" (băieţi musculoşi, foarte bronzaţi,

îmbrăcaţi în culori tari