* Gabriela Adameşteanu, Întîlnirea, prefaţă de Carmen Muşat, postfaţă de Gabriela Adameşteanu, Polirom, 2003. Într-unul dintre romanele sale cu o istorie paraliterară cel puţin la fel de incitantă ca povestea propriu-zisă, apărut mai întîi în spaniolă sub titlul La ingnorancia, Kundera povesteşte o împrejurare a destinului postum al poetului naţional islandez Jonas Hallgrimsson. Mort în urma unei căzături pe scări la Copenhaga, capitala de atunci (1845) nu doar a Danemarcei, ci şi a iubitei lui Islande, poetul patriot ("mare băutor, ca toţi romanticii") a fost îngropat în pămînt duşman. Lucrurile s-au precipitat după o sută de ani, cînd unui industriaş islandez patriot a început să-i apară în vis umbra supărată a lui Hallgrimsson. Vroia acasă. Industriaşul, cîntărind probabil oportunităţile politice care i se deschideau în noua republică recent independentă, a făcut toate demersurile de repatriere şi chiar l-a înhumat în ţinutul natal. Parlamentul islandez decisese însă altfel: poetul naţional trebuia să împartă veşnicia cu alt mare poet islandez, Einar Benediktsson, în noul Panteon al neamului. În acel moment însă, industiaşul-receptacol a mărturisit, cu fereală, nesiguranţa sa în privinţa identităţii rămăşiţelor reînhumate. Extrase dintr-o groapă comună, ele puteau fi la fel de bine oasele unui bozgor de danez. Concluzia lui Kundera, pusă în gura personajului Josef - un emigrant ceh întors în Bohemia şi purtînd în bagaje un exemplar din Odiseea în daneză - este următoarea: "nimănui nu-i pasă, nici cît negru sub unghie, unde ajung oasele unui mort". Nostalgia, suferinţa provocată de dorinţa neîmplinită a întoarcerii - o durere ce-şi ignoră mecanismul, la Kundera -, este o dimensiune a existenţei mici, măsurate de cei 70-80 de ani de viaţă ai unui individ. Dincolo de asta, ne paşte ridicolul extrapolării, cum se întîmplă la scriitorul ceh, sau pericolul "neînt