C omunismul a distrus aproape definitiv spiritul comercial al oamenilor. Vînzătorii au devenit un fel de funcţionari nesuferiţi, iar cumpărătorii nişte supuşi dependenţi de bunăvoinţa acestora. După revoluţie, poate primele schimbări au fost sesizate chiar în comerţ, deşi nici pînă astăzi pe deplin satisfăcătoare pentru cumpărătorii tot mai pretenţioşi şi rafinaţi. Două filiere par să fi fost cele prin care românii au reînvăţat negustoria, cea turcească şi cea occidentală. Doi profesori, unul mai bun decît celălalt, de la care însă s-au învăţat mai întîi lucrurile mai proaste, odată cu mărfurile mai ieftine şi mai proaste. Chiar şi acum, deşi există mitul că "găseşti tot ce vrei, numai bani să ai", lucrurile nu stau chiar aşa. Diferenţa dintre magazinele noastre şi cele occidentale este încă foarte mare chiar dacă nu sesizabilă imediat, iar diferenţa dintre tehnicile vînzătorilor români şi cele ale turcilor este şi ea considerabilă. Am putea spune că vasul negustorilor români a străbătut aproape un ocean, dar i-a rămas probabil porţiunea cea mai grea: trecerea printre stîncile din apropierea continentului. Şi îi mai trebuie multă măiestrie şi sofisticare pînă la a putea ancora în Europa. O Europă care

nu ne consideră încă apţi pentru carnetul de navigatori. Adică pentru statutul de economie de piaţă funcţională. Statut care, evident şi din păcate, nu depinde numai de calitatea negustorilor, ci şi de cea a politicienilor şi a negociatorilor politici. Deocamdată însă, ne-am propus să fotografiem starea de fapt actuală: comerţul postsocialist sau precapitalist, cu ale lui bune şi rele; starea de spirit a populaţiei faţă de comercianţi, care pare astăzi ceva mai bună decît a fost în trecutul apropiat sau chiar mai îndepărtat. Şi să vedem cît de mercantilă a devenit lumea noastră. Unde sînt frontierele negustoriei şi care sînt riscurile depăşirii lor. Acum se