Două spectacole contrastante, ca text şi interpretare, incită la o examinare comparativă. Unul abordează o temă "mare", situarea intelectualului în revoluţie, altul, o temă marginală, echilibrul psihic precar al celor din lumea circului. Opţiunea publicului între cele două oferte nu poate fi ghidată doar de valoarea artistică, ea se sprijină pe raţiuni mai profunde, de ordin intelectual. Piesa lui Romain Rolland, "Jocul dragostei şi al morţii", pusă în scenă de Lucian Giurchescu la Teatrul Nottara, este, în ciuda titlului, care trimite în urmă la Marivaux şi, înainte, la Lovinescu, deasupra aşteptărilor, ce-i drept, modeste. Desigur, tot "teatrul revoluţiei" al lui Rolland nu face cît "Danton"-ul lui Camil, dar piesa de faţă este construită riguros şi clar, iar o intertextualitate jucăuşă animă situaţiile dramatice. Este vorba despre ilustrul savant Lavoisier (n-am înţeles de ce Romain Rolland îl rebotează Jerôme pe Antoine-Laurent), pe care Revoluţia avea să-l trimită la moarte, cu verdictul "republica n-are nevoie de savanţi". Deocamdată, el se află într-un echilibru nesigur: după o pendulare politică inteligentă, a ajuns deputat în Convenţie, unde se manifestă prudent, caută să nu se compromită şi, tocmai prin aceasta, stîrneşte suspiciuni. Viaţa de familie, invidiată pentru armonia ei liniştită, se află, şi ea, în pericol. Soţia lui, care pare întruchiparea demnităţii şi a devotamentului, cel puţin în faimosul tablou al lui Louis David de la Metropolitan, care o înfăţişează aplecată matern asupra soţului genial, aici, ea are o istorie de amor cu un proscris, Vallée, pe care încearcă să-l salveze. Surprinsă de soţ, mărturiseşte tot, iar acesta, nobil, îl ascunde pe amant de persecutori, apoi se sacrifică pentru a-i salva pe adulterini. Scena percheziţiei are savoare, căci aminteşte de situaţia din "Hernani", cînd Don Ruy Gomez de Silva refuză să predea re