Cîndva, demult, anumiţi oameni au început să se specializeze în realizarea schimburilor economice, să-şi asume intermedierea acestor schimburi între diverse comunităţi, cu alte cuvinte să devină negustori. Deşi acest proces de specializare a avut loc treptat, deşi negoţul răspundea unor nevoi sociale reale, deşi de multe ori negustorii îşi asumau şi alte roluri la nivelul comunităţilor din care făceau parte, totuşi activitatea negustorească se afla inevitabil într-o anume tensiune cu modelele sociale existente la nivelul comunităţilor respective. Prin chiar faptul că la anumite intervale de timp îşi părăseau comunitatea pentru a intra în legătură cu "străinii", negustorii îşi asumau o anumită diferenţă faţă de ceilalţi semeni ai lor, şi această diferenţă stîrnea adesea nedumeriri, reacţii de respingere şi/sau invidii din partea celor "rămaşi acasă". O anumită "înstrăinare" psihologică era inevitabilă, cu atît mai mult cu cît negustorii intrau inevitabil în contact cu alte comunităţi, şi uneori preluau chiar unele "obiceiuri străine". Totuşi, deşi negustorii dobîndeau destul de repede conştiinţa superiorităţii lor asupra celorlalţi semeni ai lor, deşi complexele de superioritate le erau potenţate de cunoştinţele mai multe şi de bogăţia acumulată, presiunea modelelor sociale prevalente la nivelul comunităţilor de bază nu trebuie neglijată. De cele mai multe ori, atunci cînd se întorceau acasă, negustorii se simţeau obligaţi să se comporte cît mai conform cu obiceiurile "bune şi vechi". Uneori, aceasta putea antrena chiar abandonarea după o perioadă de timp a activităţii negustoreşti, sau "răscumpărarea" păcatelor acumulate prin acte spectaculoase de recunoaştere a valorilor tradiţionale, de exemplu prin ctitorirea anumitor lăcaşuri de cult, sau prin alte binefaceri pentru comunitate. Alteori asemenea fenomene de "trădare" a vocaţiei negustoreşti puteau apărea pr