Am constatat deunăzi că poţi reciti o carte nu numai din plăcere sau din interes profesional ci şi, pur şi simplu, din greşeală. Plecînd de acasă în grabă ca să prind trenul, am luat fără să mă uit prea atent cîteva volume "de buzunar" din bibliotecă şi le-am îndesat în geanta de voiaj. Printre ele, un roman din 1982 al lui Julian Barnes, Before she met me (tradus în franţuzeşte sub titlul Avant moi). Am început să-l citesc şi, curios, nu am avut senzaţia de "déjà lu" decît după cîteva zeci de pagini. Cum drumul era lung şi cum, după escala de la Bucureşti, mă aşteptau alte ore de tren, m-am decis să-l (re)citesc pînă la capăt, sperînd că impresiile primei lecturi se vor deslipi de undeva, din vreo cută ascunsă a memoriei, şi se vor amesteca, proustian, cu impresiile de acum. Jocul nu mi-a ieşit deoarece am fost prins cu totul (aşa se va fi întîmplat şi prima oară?) de povestea eroului şi, mai ales, de modul în care Barnes tratează o temă atît de veche încît ai crede că nu mai poate rezerva nici o surpriză. Aşadar, Graham, profesor universitar de istorie, duce o viaţă aparent fără probleme alături de soţie, Barbara, şi de fiica lor, Alice. O întîlneşte pe Ann, fostă actriţă de film şi teatru care nu trecuse dincolo de roluri episodice şi se "reprofilase" îmbrăţişînd o meserie banală dar sigură. Cei doi încep prin a avea o aventură, Graham descoperă plăcerea şi libertatea, îi vine tot mai greu să stea lîngă o nevastă acră şi tipicară, într-o bună zi îşi ia cîteva haine într-o valiză, divorţează (nu fără a fi drastic sancţionat financiar, pensie alimentară, cheltuieli de întreţinere etc.), se căsătoreşte cu Ann şi începe o viaţă nouă. Nimic nu pare să umbrească fericirea lui Graham cînd, printr-o manevră diabolică a Barbarei, ajunge să vadă un film împreună cu Alice, în una din după-amiezile pe care - conform hotărîrii tribunalului - le putea petrece cu fiica lu