Semnalată frecvent în mai toate ţările bătrînului continent, izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale a înregistrat în Polonia, ţara vecină ameninţată în primul rînd de invazia germană, o amploare deosebită, afectînd toate domeniile vieţii. S-a înfiripat, printre altele, şi un eşafodaj filosofic, pe care s-a dezvoltat o bogată literatură catastrofistă. Aproape toţi scriitorii şi-au dat obolul , abordînd această problematică, alături de confraţii aparţinînd altor discipline ale umanioarelor. Învăţînd din lecţia istoriei naţionale, cu toţii avertizau asupra iminenţei flagelului care se apropia dinspre apus şi Răsărit, reclamînd întreprinderea măsurilor de apărare. O tipologie diversă, angrenată în naraţiuni tradiţional-realiste, exprimă într-o multitudine de ipostaze atitudinea autorilor variind dezinvolt între îndemnul patriotic şi apatia resignativă. Peste toată această lume trona apăsător spectrul unui viitor sumbru. Previziunile aveau să se adeverească peste puţină vreme. Calvarul a continuat însă şi după eliberare. Instalarea unui regim totalitarist, după euforia derutantă de la început, a creat condiţii similare pentru desfiinţarea libertăţilor individuale în folosul drepturilor colective. Impunerea pe criterii extraliterare, exclusiv ideologice, a constrîngerilor metodologice în creaţie a adîncit şi mai mult criza intelectualilor. Resimţind restricţiile imixtiunii de sus în jos în toate straturile activităţii omeneşti ca un atentat nemijlocit asupra rosturilor profesiunii lor, scriitorii au reluat dialogul încrîncenat cu noua putere, taxînd idilismul himeric drept o revoluţie spre catastrofa socială. Oficializată în 1954-1955 prin renunţarea la reţetarul realismului socialist, împotrivirea lor avea să dea roadele aşteptate abia după reînnodare legăturilor cu rezultatele experienţelor literare din Apus, îndeosebi cu noua critică. Literatura concepu