Înarmat cu ochelari cu lentile duble, cu un scaun micuţ, de scînduri verzi (la atîtea ore de veghe, un asemenea scăunaş este absolut indispensabil) şi proptit cu străşnicie de vizor, ochiul vigilentei tanti Flori de la parter, soţia administratorului, ştie Legea. Adică, dacă bărbatu-său este moale, şi la o adică este moale, ea îşi cunoaşte drepturile ei de locatar şi în ruptul capului nu mai vrea să plătească apa cu care vecinii îşi spală toate rubedeniile sau cunoscuţii care îi tocesc constant, fără pic de ruşine, pragul blocului. Şi, ca să nu mai zică de elevii profesoarei de la doi, tanti Flori începe să îşi verse năduful. Toată ziua vrei nu vrei, îi ţîrîie interfonul. Nici măcar ea nu mai face faţă numărului de puradei care se tot fîţîie pe la meditaţii. De exemplu, lunea. Păi, luni vine ăla roşcatul cu mamă-sa, apoi pe la patru, studentul cu bube pe faţă, apoi seara, de la şapte, fata cu ochelari. Marţi, încă de la opt, o trezesc toacele sclifositei de zici că-i girafă, aia de o lasă tată-său din merţan drept în faţa blocului, de unde o şi ia două ore mai tîrziu. De abia pe seară vin gemenii. Miercuri e mai linişte, apare doar bubosul, joi de abia vin, din nou, sclifosita şi gemenii. Dar vineri, vineri e o nenorocire. Pe lîngă bubos, sclifosită şi fata cu ochelari (aia de vine luni la şapte), apare în scenă, după nouă seara, un domn înalt, cam pe la 40 de ani, brunet, tip bine de altfel, dar care, ţineţi-vă bine, nu mai pleacă pînă dimineaţa... ăstuia îi dă meditaţii la seral, mama ei de intelectuală. (Aici se opreşte pentru o gură de aer şi o confesiune şi îmi împărtăşeşte într-un oftat de obidă cum tare şi-ar mai dori ea să fie o muscă, să intre la ei în casă şi să vadă cu ochii, acolo, de pe un perete, unde ar sta dacă ar fi muscă, ce fac nenorociţii ăia că, să ştie şi domniile voastre, uneori domnul cu păr ca pana corbului stă şi un week-end întreg).