Unul dintre cuvintele scoase din cînd în cînd din buzunarul tranziţiei şi lipite strîmb pe pereţi este solidaritate. Termenul în sine e cît se poate de nobil şi exprimă una dintre valorile umane fundamentale; problema e însă cum, cînd şi de ce îşi amintesc unii de el, iar la acest capitol lucrurile sînt cu totul confuze. În breasla zgomotoasă şi plină de individualităţi a jurnaliştilor, solidaritatea nu-i uşor de obţinut: de cele mai multe ori ea atîrnă de firul subţire al unei opinii, de personalitatea unuia sau altuia ori de alte motive. Cînd însă cineva din breaslă are probleme cu autorităţile ori cu justiţia, cînd e acuzat pe nedrept, cînd libertatea de exprimare e pusă în pericol, jurnaliştii au învăţat că trebuie să fie solidari, dincolo de opiniile proprii. Au existat în ultima vreme mai multe situaţii în care organizaţiile jurnaliştilor au vorbit "pe-o singură voce", ceea ce este foarte bine pentru sănătatea breslei. Există acum şi o Convenţie a Organizaţiilor de Media, care grupează mai multe asociaţii ale jurnaliştilor şi încearcă să apere interesele comune ale profesiunii, reacţionînd prompt atunci cînd este nevoie. Aşa a făcut de curînd, cînd jurnalistului Victor Roncea de la Ziua i-a fost refuzată, fără explicaţii, intrarea în Ucraina. Aşa a făcut şi atunci cînd în diverse minţi parlamentare a înflorit ideea că pedepsele penale pentru calomnie şi insultă prin presă trebuie menţinute. Tot aşa, breasla reacţionează de cîte ori vreun gazetar este supus la presiuni din partea autorităţilor ori este condamnat. Şi, din păcate, cazurile de acest fel nu sînt puţine: mai cu seamă pe plan local, jurnaliştii sînt victime sigure ale jocurilor de interese politice şi economice. Există însă jurnalişti care beneficiază şi de solidaritatea unor persoane şi personalităţi din afara breslei, ceea ce e un lucru mai rar. Dl Ion Cristoiu a fost condamnat la plata unor