Începuse sezonul scrumbiei şi ar fi fost greu... Peştele are şi el legea lui, nu stă după tine, să-ţi termini tu treburile. Trebuia să merg la pescuit şi nu ştiu cum m-aş mai fi descurcat. Aşa, ne-a ajutat Dumnezeu şi l-am găsit pînă să nu fie prea tîrziu! Mă uit la peştişorul prins azi dimineaţă. Ce-o căuta pe uscat? Se uită la mine şi deschide din cînd în cînd gura în tăcere. Îi mai arunc o privire în treacăt şi mă gîndesc că, probabil, aşa se uită şi peştii la un înecat. La Joco, de pildă, care a stat peste trei luni sub apă. Toată după masa, la parastasul de şase luni, am ascultat povestea lui. - Trecuseră deja trei luni şi mai bine. În fiecare zi l-am căutat, cu bărcile, la început ieşeau pescarii cu cîte şapte, opt bărci. Cu rîndul, în fiecare zi. Şi cu elicopterul l-am căutat. Vasea a adus şi un scafandru. Femeile îl visau noaptea şi veneau dimineaţa să ne spună. Şi Vasea mergea pe unde spuneau ele că l-au văzut, dar nimic! Într-o zi, a venit tanti Tina şi mi-a spus că a visat că aveam trei borcane mari cu apă în cămară şi două erau unul lîngă altul, dar al treilea era mai depărtat, aşa, într-un colţ. Am ştiut atunci că o să mai dureze, că eu o să-l găsesc ultima. Şi aşa a fost, a mai durat peste trei luni după ce i-au găsit pe ceilalţi doi. - M-au anunţat de la poliţia de frontieră. Vezi că s-a găsit om la vreo treizeci de kilometri înspre Constanţa. Mergi şi vezi dacă e al tău, îl iei şi ţi-l aduci acasă, dacă nu, îl laşi acolo, că nu mai e treaba ta. Aşa mi-au zis. Şi m-am dus pe jos, că nici eu nu ştiam ce mai fac. Aveam aşa, o speranţă în suflet că e Joco al nostru.

Şi m-a ajutat Dumnezeu şi aşa a fost! L-am pus pe o targă de aia de spital, şi l-am cărat cu rîndul, că era greu de cît nisip era în el şi mi-a dat şefu' de la cherhana, de acolo, opt pescari să mă ajute. Ţineam targa pe umeri, aşa, la nivelul capului, că era capul lui chiar lîn