Chiar lîngă Moskvater, care e la două staţii de autobuz de cetate, chiar în nord-vest, la poalele acesteia, este un ansamblu în maniera lui Imre Makovecz, părintele arhitecturii "organice" ungureşti. Piatră, lemn, ev mediu, umbre profunde de gotic vernacular revizitat din perspectivă postmodernă: forme contorsionate şi masivitate. Mucaliţi, îl numeam "Fred Flinstone House" şi ne imaginam ce va fi fiind să însemne locuirea în astfel de peşteră întoarsă pe dos, ca mănuşa. Mi-l amintesc pe Makovecz de cînd a conferenţiat în sala Amfiteatru a Hotelului Intercontinental din Bucureşti la o conferinţă a UAR, la începutul anilor '90. Cu cizme, chimir, mustaţă întoarsă, ne-a anunţat că ei au stîrpit comunismul, după care ne-a arătat o parte din lucrările sale, pe care de altfel le ştiam de la Venezia unde, în 1991, pavilionul unguresc a prezentat doar această arhitectură organică (cu un catalog excepţional, pe care încă îl păstrez). Ce e "organic" în această arhitectură, mai ales dacă este să o compar cu aceea de la schimbarea de secol cealaltă? Materialele naturale, cît şi cum se pot ele folosi astăzi - între timp, în ultimii douăzeci de ani, a devenit o practică generalizată, mai puţin punerea în operă aproape as found maghiară - şi, poate, o revizitare a national-romanticism-ului care are în Ungaria opere remarcabile, precum Muzeul de Arte Aplicate 1896 (Lechner). Altfel, este o distopie, care încearcă să recupereze o "maghiaritate" mitică, un ev mediu cu biserici "păgîne", ambigue în sacralitatea lor imprecis creştină, cu "idoli" şi semne astrale ale unui sentiment sacru cosmic, rural-folcloric. Adus în arhitectura urbană şi mai ales în astfel de block-uri relativ înalte, organicismul îşi pierde supleţea pe care Makovecz o are în bisericile sale dintîi şi inventează fortăreţe. I se mai reproşează autorului şi şcolii sale, care s-au rupt cu totul de establishment-u