Nimic nu este mai spectaculos în povestea de succes a integrării Europei decît evoluţia cadrului juridic al Uniunii, iar în această evoluţie, apariţia unei Constituţii a Europei va fi, neîndoielnic, momentul maxim. Procesul juridic de integrare a început prin armonizarea legislaţiilor ţărilor membre. După ce Uniunea, încă în forma Comunităţii Europene, a căpătat un relief juridic propriu şi coerent, compatibilitatea sistemelor juridice a devenit criteriu de admisibilitate pentru ţările candidate. Au apărut corpuri legiuitoare cu competenţe tot mai sporite şi curţi specializate. Treptat, în virtutea cedărilor repetate de suveranitate pe care ţările membre le-au făcut către instituţiile politice pan-europene, normele juridice aplicabile pe teritoriile naţionale au început să fie, în proporţie din ce în mai însemnată, edictate la Bruxelles şi la Strasbourg. La jumătatea lunii iunie a acestui an, Convenţia Europeană prezidată de fostul preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing, a încheiat lucrul la proiectul Constituţiei Europei. Comisia Europeană, cea care alături de Parlamentul European a încurajat şi sprijinit Convenţia să redacteze proiectul a ceea ce va fi, în curînd, Tratatul Constituţional al Europei, a salutat rezultatele muncii Convenţiei şi, printr-o declaraţie specială, şi-a exprimat punctul de vedere asupra proiectului. Convenţia a avut ca misiune redactarea unui proiect de Constituţie în care, conform mandatului desprins din cele decise la Nisa şi Laeken, să se asigure: (1) o mai bună şi mai precisă diviziune şi definire a puterilor în cadrul Uniunii; (2) simplificarea instrumentelor Uniunii; (3) creşterea gradului de democraţie, transparenţă şi eficienţă. În opinia Comisiei, Convenţia s-a achitat foarte bine de aceste sarcini şi probabil că cele mai importante dispoziţii pe care Convenţia le-a adoptat în proiect sînt: * integrarea Cartei drepturilo