Extrem de actuala si binevenita mi s-a parut discutia deschisa de revista dumneavoastra despre situatia doctoratului la noi (Observator cultural Nr. 171). Ea a avut meritul de a fi pus in evidenta o serie de neajunsuri ale acestuia si de a fi facut propuneri concrete pentru depasirea situatiei. Intrebarea este: Doreste cu adevarat Ministerul Educatiei si Cercetarii sa rezolve la modul optim aceasta problema vitala pentru perfectionarea a sute si mii de tineri absolventi de la noi – sau pur si simplu sa protejeze pe mai departe un sistem de doctorat elitist, anchilozat, neperformant si, in buna parte, rupt de nevoile actuale ale studentimii noastre? In mod ciudat, nimeni nu se gindeste la beneficiarul real al acestui sistem, care este absolventul roman – ci, prin fel de fel de reguli si masuri arbitrare, la „tinerea pe loc“, in continuare, a studentului cu performante de virf, barindu-i, prin fel de fel de masuri birocratice, accesul real la calitatea de specialist pe care o reclama stadiul dezvoltarii mondiale si chiar intrarea noastra in Uniunea Europeana.

Am dori, prin urmare, ca la aceasta discutie sa fie invitat in mod oficial Ministerul Invatamintului si Cercetarii cu un raport asupra situatiei exacte a doctoratului in diferite domenii de specializare, cu statistici reale si precise privind numarul de persoane cu titlul de doctor dintr-un domeniu sau altul, cu raportari directe la cifra reala de scolarizare a masei de tineret absolvent de invatamint superior. Am dori sa stim exact citi studenti au beneficiat in ultimii ani de sistemul de masterat si doctorat, care sint universitatile organizatoare si de ce unora dintre acestea li se refuza in mod sistematic deschiderea unei linii proprii de masterat sau doctorat, studentii lor de elita trebuind sa calatoreasca sute de kilometri cu trenul sau cu autobuzul spre a se putea perfectiona. S-a gindit cinev