E un ins care se furiseaza pe langa ziduri, asculta reflex pe la usi. Interogheaza prietenii, anturajul, vecinii, curios sa afle cu cine traiesti, ce simpatii politice ai, cati bani castigi. E acelasi care pune o ureche vinovata in casti si nimereste intre tine si partenerul de conversatie telefonica. Acest rau a intrat atat de adanc in noi, incat ni se pare normal ca lucrurile sa se intample asa. E ca aerul pe care il respiram. Traim aceasta situatie de mult si cu resemnare. Avem prejudecata indreptatirii statului de a se amesteca in viata personala a oricui, pentru ca ar avea "interese superioare, care tin de siguranta nationala". De fapt aceste ratiuni adesea nu exista.
E vorba doar de folosirea de catre diverse grupuri de interese, ajunse vremelnic la guvernare, de situatia lor de moment. E un abuz grav. De fapt e politie politica, atunci cand nu e mai putin decat atat, o simpla mizerie omeneasca, o curiozitate bolnava sau teama de celalalt. Scopul este prelungirea stadiului petrecut la putere, lovirea rivalilor personali, politici si economici, strangerea de piese compromitatoare la dosar. In caz ca?! Obsesia campaniilor electorale cand va trebui infruntata opozitia duce la aceasta spionare cvasioficiala.
Piata in formare ofera si ea destule prilejuri de curiozitate. Nu se stie niciodata cand ai nevoie de o frantura de conversatie, de o cifra suspecta, de o intriga sentimentala. "Si pac la Razboiul!" Agamita Dandanache era mai prost ca Farfuridi si mai ticalos decat Catavencu. Dar intelegea jocul cu mult inaintea altora. Si o ducea bine; la varsta cand altii isi cauta de treaba, senil, se vedea iar in Parlament si, paradoxal, izbandea. Santajul, compromiterea celuilalt, anihilarea lui sunt, de fapt, "ratiunile superioare de stat" care determina un asemenea comportament. In timp s-a facut dovada existentei acestor ascultari.
Chestiunea nici n
