* Strada plăcerilor / Rue des plaisirs (Franţa-Germania, 2002), de Patrice Leconte. Mi-a plăcut Strada plăcerilor, dar cred că mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă, înainte de a da ochii cu el, aş fi făcut o cură intensivă de Edith Piaf. În orice caz, nu l-aş recomanda unei persoane căreia nu-i plac şansonetele. Filmul începe cu trei prostituate în ploaie, observînd că "prostituţia e pe cale de dispariţie" şi că, odată cu închiderea bordelurilor, fostele angajate s-au transformat în "felinare de stradă". Ca să treacă timpul, una dintre fete spune povestea lui Marion (Laetitia Casta) - o fostă colegă, în ultimele zile ale bordelurilor pariziene (1945) - şi a Micului Louis (Patrick Timsit) - bărbatul care a iubit-o "aşa cum nici un alt bărbat n-a iubit vreodată o femeie". O afirmaţie de genul ăsta pare întotdeauna exagerată, dar în cazul Micului Louis ea este nici mai mult nici mai puţin decît exactă. Născut în bordel, produs "al unui accident de muncă", Louis pare să fi aşteptat toată viaţa o femeie pe care s-o slujească, din care să facă o vedetă de music-hall şi o mireasă fericită alături de alt bărbat. (Cît timp a aşteptat, părul lui s-a rărit, dar castitatea pare să-i fi rămas intactă.) Şi, în ziua în care vede o fată nouă, prezentîndu-se simplu - "Mă numesc Marion şi sînt meniul zilei" -, ştie că ea e aceea. În privinţa lui Marion, cei mai mulţi bărbaţi vor fi de-acord cu Micul Louis. Diferenţele dintre el şi toţi ceilalţi bărbaţi din Univers apar odată cu întrebarea: "Cum procedezi, dacă te-ai îndrăgostit de Laetitia Casta?" Răspunsul Micului Louis - aşa cum reiese din toate acţiunile sale de pe parcursul filmului - e ceva de genul ăsta: "Îi găsesc un bărbat frumos. Neisprăvit şi urmărit de gangsterii pe care i-a tras pe sfoară, dar frumos, nu ca mine. Eventual iau şi bătaie de la gangsteri în locul lui, pentru ca el să rămînă frumos pentru Marion. Dacă