Intilnirea dintre Mihai Maniutiu si compania Teatrului de Balet Oleg Danovski din Constanta era inevitabila. Pe de-o parte, Mihai Maniutiu pare tot mai fascinat de puterea de expresie nonverbala a corpului, cit si de domenii artistice mai putin „umblate“: dansul sau opera. Pe de alta, la Constanta exista un adevarat laborator in continua fierbere, in care balerinii invata constant sa-si depaseasca limitele, sa joace, sa vorbeasca si sa cinte. Cit despre echipa, formula Maniutiu-Stefanescu-Vilsan are deja antecedente de colaborare consistente si benefice. Doar ponderea aportului fiecaruia s-a deplasat de la un spectacol la altul, in sensul unei tot mai largi inlocuiri a cuvintului cu miscarea, pina la cele 16 lectii despre dezastrele amorului carnal, unde Maniutiu se retrage in umbra regiei si a scenariului, impingind-o in prim-plan pe Vava Stefanescu, aceasta avind astfel ocazia primei ei creatii de amploare.

Superb colajul muzical alcatuit din fado-uri portugheze, in care inserturile din anonimi medievali au efectul unor picaturi de ploaie sfiriind pe asfalt. Splendide decorurile si light design-ul (acelasi Mihai Maniutiu), creind o atmosfera de sanatoriu in aer liber, ca si costumele Iulianei Vilsan, in variatiuni pe tema albului sau lucrind cu pete mari de culoare putreda. Bruierea contactului cu realitatea, melancolia si pateticul atemporal al fondului muzical, senzatia de esuare inexorabila, indiferent de tipul experientei carnale, nasc asocierea personajului masculin actor (Marian Rilea) cu un Nijinski coplesit de fantasmele propriilor sale trairi personale sau scenice, perindindu-i-se prin fata ochilor in lungii ani de nebunie petrecuti intr-un colt de paradis elvetian. Prezent la derularea propriilor sale amintiri, el isi justifica apartenenta actoriceasca in final, recitind versuri inchinate iubirii si iubitei din Cintarea Cintarilor.

Scen