Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Fortăreţele credinţei"

Publicat in Dilema Veche, marți 1 iulie 2003 ·

Primul text al Adelei Greceanu pe care l-am citit a fost o scurtă confesiune din volumul Pentru Gellu Naum, apărut nu de mult la Editura Vinea. Scurt poem în proză, Întrebătorul Adelei Greceanu se situa, fără eforturi, în grupul care gravitase, în multe feluri, în jurul lui Gellu Naum: "Nu l-am cunoscut pe Gellu Naum în persoană. Nu am amintiri cu el. Nu pot să povestesc întîmplări miraculoase cum pot cei care l-au cunoscut (...). Încerc să-l percep altfel: cu ajutorul Întrebătorului şi printr-o metodă personală care se numeşte înţelegerea drept în inimă. Aşa percep, de fapt, tot ce mă interesează." Citindu-i apoi cărţile, Titlul volumului meu care mă preocupă atît de mult... (Editura Eminescu, 1997) şi Domnişoara Cvasi (Editura Vinea, 2001), am descoperit în poemele Adelei Greceanu mai degrabă urmele acestui joc narcisistic pe buza prăpastiei decît (aşa cum s-a spus) exercitarea unor ingenioase textualisme poetice actuale. Altfel zis, mi se pare mai importantă şi mai semnificativă căutarea de sine (poetică) decît mecanismul textuării pe care s-a bătut atîta monedă în cazul mai noilor şi mai vechilor poeţi. Face parte însă din destinul poeţilor adevăraţi această simultană revendicare de către diferite paradigme teoretice, adesea divergente, ca şi (în alte cazuri) excluderea lor din toate, neînţelegerea, trecerea peste. S-ar zice că doar "căldiceii" rămîn confortabil instalaţi în trendul generaţiei. La a treia carte, Înţelegerea drept în inimă*, destinul poetic al Adelei Greceanu este, în mod hotărît, asumarea de sine, plonjarea (fără plasă) spre propria direcţie, mai mult intuită decît înţeleasă, prin oglindirea inocentă în apa întunecată a unui suprarealism crepuscular, în care totul e semnificativ (Jurnalul scrierii de tot se numea cartea într-o primă fază) şi unde ecuaţia cartea mea = viaţa mea (din primul volum) îşi inversează termenii şi îşi schimbă acc

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 19 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 19 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 3 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 5 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

15 morţi şi zeci de răniţi, după ciocnirea a doua trenuri în India. Un vagon a rămas în poziţie aproape verticală, fiind proiectat peste celălalt tren - VIDEO, FOTO

News.ro acum 38 minute
Un tren de marfă s-a izbit luni de un tren de pasageri care staţiona, în statul indian Bengalul de Vest, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia, un accident pe care autorităţile feroviare l-au pus p

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°