In momentul incheierii studiilor superioare, in marea majoritate a cazurilor, tinerii profesori detin instrumentele intelectuale cu care trebuie sa lucreze, dar nu detin experienta necesara pentru a lucra cu aceste instrumente. Formarea lor s-a realizat, aproape exclusiv, pe un singur palier: acela al pregatirii de specialitate. Se afirma, indeobste, ca facultatile pregatesc specialisti, si nu neaparat profesori. A fi cadru didactic e o optiune personala. Perfect adevarat. Tot atit de adevarat este si faptul ca didactica (metodica) specialitatii a devenit „cenusareasa“ cursurilor: ore didactice putine, excesiv teoretizante. Intrebare: daca studentul vrea sa devina profesor, cine il formeaza? Raspuns: munca efectiva la catedra. Constatare: pentru a lucra la catedra, trebuie ca absolventul sa sustina un concurs de titularizare in invatamint, cu o parte substantiala de metodica, pe care nu o cunoaste indeaproape, deoarece facultatea nu l-a pregatit, iar el nu si-a dat interesul sa se pregateasca singur.

De multe ori, in facultate, pregatirea psihopedagogica a viitorului dascal se realizeaza uniform, fara a fi centrata pe factorul elev.

Formarea in facultate e un inceput de drum: formarea unui limbaj specializat de pedagogie si didactica a disciplinei, cunoasterea programelor scolare si a posibilitatilor de aplicare a lor pe categorii de elevi, realizarea unui proiect didactic coerent sau, in functie de optiune, proiectarea unitatii de invatare, cu aplicabilitate practica.

De asemenea, proiectarea lectiei si a scopurilor didactice trebuie realizata prin raportare la realitatea diferentiata a scolii si la examenele nationale (in special, la bacalaureat). E nevoie de personalizarea lectiei (in conditiile in care circula atitea carti de comentarii, de pregatire pentru examene etc.), de formarea competentelor de esentializare (Adrian Costache), de c