Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constituţia Europeană văzută de peste ocean

Publicat in Dilema Veche, marți 1 iulie 2003 ·

În legătură cu proiectul de Constituţie Europeană, New York Times a publicat (în ediţia din 13 iunie) un comentariu în care se face comparaţia cu Constituţia SUA, dar nu sînt economisite nici ironiile la adresa multitudinii de documente, recomandări şi legi emise de Comisia Europeană. "Va fi mult mai puţin decît Statele Unite ale Europei. Dar va fi mult mai mult decît distilarea a cinci decenii de tratate într-un singur document", scrie New York Times, pentru ca imediat să compare procesul de acum (care a durat 16 luni, implicînd reprezentanţi ai celor 15 ţări membre ale UE şi ai celor care vor deveni membre în curînd) cu ceea ce s-a întîmplat în urmă cu peste două sute de ani în America. Acum, statele au acceptat să cedeze părţi din suveranitate, dar fiecare s-a străduit să-şi protejeze interesele naţionale; părinţii fondatori ai Constituţiei SUA "s-au adunat în 1787 pentru o Convenţie Constituţională cu scopul de a realiza un document care a creat o identitate naţională şi a instituţionalizat suveranitatea poporului american într-un stat-naţiune". Ziarul american îl citează apoi pe Giuliano Amato, vicepreşedintele Convenţiei Europene: "Nu sînt pe deplin mulţumit. Prea multe state-membre se apără pe ele însele, în loc să-şi împartă puterile la nivel european pentru a face lucrurile să meargă mai bine". Mecanismul complicat de elaborare şi de ratificare a Constituţiei Europene, precum şi relaţiile dintre state sînt prezentate de New York Times din perspectiva unei ţări care a depăşit de mult asemenea probleme: "În octombrie, proiectul va fi revăzut la nivel interguvernamental, fiecare stat membru avînd dreptul să ceară modificări. Fiecare parlament - inclusiv parlamentele celor 10 noi state membre - trebuie să ratifice documentul înainte ca el să intre în vigoare. În unele ţări, precum Irlanda sau Danemarca, va fi nevoie de referendum - căci aşa cer constituţi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 58 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 8 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°