- sau "Ce-mi dai ca să mă schimb?" - Deunăzi, pe stradă, mă întreba cineva, cine le mai dă ăstora bani, ăstora care cerşesc cu icoana de hîrtie, cu căţeluşii ţinuţi în braţe, cu rugăciuni şi cu poveşti despre sîntemşaptefraţişimamanoastrănea părăsit etc. Am răspuns că oamenii dau, pentru că aşa se păstrează echilibrul; toată lumea ştie că dacă dai, ţi se întoarce, măcar pe lumea cealaltă. Pare cam mercantil? Păi antropologul ştie că totul este schimb şi negociere pe lume. Schimbi o vorbă bună cu o mînă-ntinsă, o pilă cu o creştere de salariu, o atitudine supusă cu o poziţie (mai) suspusă, şi tot aşa. Din vechime, românul ştie că odată şi odată, totul are un răspuns şi că totul e troc. Pînă şi tîrgul cu morţii e unul profitabil dintr-o anume perspectivă. Le dai de pomană ca să aibă ce bea şi ce mînca pe lumea cealaltă, cu ocazia asta hrăneşti totodată şi niscaiva rude, vecini şi amărîţi din lumea asta şi ai cale deschisă către Cel de sus, pentru că mortul sătul îţi pune o vorbă bună. Nunta e şi ea un troc, darurile pe care şi le fac mirii la nuntă se numesc schimburi, iar logodna - tocmeală. Pe vremuri, la logodnă, fata primea de la fecior un măr cu bani de argint înfipţi în el; dacă ea avea să vrea să rupă logodna la un moment dat, trebuia să înapoieze mărul, dar cu de două ori mai mulţi arginţi înfipţi în el. Iaca şi dobînda! Sau botezul, ca datorie perpetuă... Finul primea daruri de la naşă, dar apoi în fiecare an se plătea cu cîte un plocon de Lăsata secului. Astăzi se dau acatiste la biserică în schimbul celor mai varii şi precise lucruri, pentru succesul la concursul de admitere în facultate sau pentru examenul de restanţă, pentru ca iubitul să nu te părăsească sau ca să cîştigi la Loto. Dai acatist, pleci în străinătate; nu dai, mănînci căpşuni autohtone. La unele mînăstiri se plătesc slujbe de sfeştanie pentru autoturisme, ca să nu facă accidente sau