Personalitatea culturală numărul unu a Portugaliei de astăzi, criticul Eduardo Lourenço, a început prin a scrie despre poeţi portughezi contemporani şi a sfîrşit prin a scrie despre orice. Cum scrie însă Eduardo Lourenço, pentru a se fi putut transforma într-un fel de oracol viu?
Primul său volum, apărut în 1949, se numea Heterodoxia: el exprima un întreg program, căruia autorul i-a rămas fidel. Mulţ ani mai tîrziu, în 1987, Lourenço nu rezista tentaţei şi punea acelaşi titlu altei culegeri de studii. Între timp, atinsese vîrfurile de interes ale culturii contemporane: o formidabilă carte despre Pessoa, alta despre Marx şi influenţa lui, o nouă lucrare despre complexul cultural-sentimental propriu portughezilor şi materializat prin cuvîntul magic saudade; a mai scris despre filozofie şi timp în poezia lirică, despre toţ autorii portughezi importanţ ai secolului XX.
Heterodox a rămas mereu, din 1949 şi pînă astăzi. N-a participat la idealizarea abuzivă şi spiritualistă a literaturii ( cred că este unul dintre primii critici europeni care a condamnat narcisismul literar), dar nici n-a împărtăşit iluziile structuraliste; a continuat să gîndească în prelungirea lui Kierkegaard şi Nietzsche, să facă elogiul lui Montaigne şi să se delimiteze net de marxismul care, mai ales în Franţa şi în Portugalia, ameninţa la un moment dat să sufoce atmosfera. A continuat metodic şi aparent modest să apere adevărurile spirituale esenţale, păsîndu-i prea puţn de faptul că, în jurul lui, "intelighenţa" mîrîia şi că pentru moment nimeni nu-l aproba. A avut însă fericirea să vadă în-tr-un tîrziu nu atît că opera îi este recunoscută, dar că toată lumea începea să fie de acord cu ea. Astăzi structuralismul literar a dispărut din cauza exceselor sale, iar despre marxism ce să mai vorbim ... Observăm acum că paginile scrise de Eduardo Lourenço timp de peste cincizeci de
