* Gellu Naum, Cartea cu Apolodor ilustrată de Nicolae Vasilescu, A doua carte cu Apolodor, ilustrată de autor, cu o scrisoare-prefaţă de Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas Educaţional, 2003.
Printre sute de reluări, readaptări, traduceri stîngace şi agramate, în mijlocul unor volume ce ignoră ediţii şi stilizări anterioare (concentrîndu-se exclusiv pe copertă, titlu atotcuprinzător şi pe "segmentul de piaţă"), într-o zonă în care n-ai mai citit o frază cumsecade de nu ştiu cît timp (de la Enciclopedia Zmeilor de Cărtărescu sau de la Opt poveşti adevărate cu fiinţe minunate de Pavel Şuşară), reapariţia Cărţilor cu Apolodor pare de-a dreptul o sfidare. S-ar putea ca genul literaturii pentru copii să nu fie, totuşi, în aşa mare suferinţă, dovadă faptul că juriul care a stabilit recent premiile Uniunii Scriitorilor la secţiunea respectivă a avut de unde alege. În librării, însă, cărţile pentru copii sînt o loterie cu şanse, practic, nule. Ai nevoie, ca să nu-ţi năuceşti copilul, de un bun redactor la domiciliu care să-ţi scoată anacoluturile, greşelile de gramatică, redundanţele, să atenueze neologismele, să pună punct (că virgula s-a desfiinţat), apoi de un stilizator care să refacă frazele, de un scriitor care să-ţi refacă povestea (de pe vremuri) acolo unde ea a fost scurt tăiată fiindcă se termina ilustraţia, sau hîrtia, sau programul editurii. Nu ştiu cine ar trebui să intervină în asemenea cazuri, dar ce se poate vedea cu ochiul liber e faptul că, deşi piaţa prosperă, copiii se orientează (ca şi părinţii lor) mai degrabă spre jocurile pe calculator, sau spre televizor. La ce bun să pierzi timpul cînd nu te alegi decît cu frustrare, mirare şi-un soi de stupefacţie pe care-o mai încerci doar cînd înţelegi pe jumătate o limbă străină, altădată ştiută? Nu e nevoie de studii de psihologie infantilă ca să aflăm în ce fel influenţează anumite sonorităţi ling
