Regenerare prin autocombustie
Între scriitorii care fac de voie-de nevoi publicistică, există semnături care îţ garantează totdeauna "ceva de citit". Aşa cum sînt altele peste care poţ sări fără nici o pagubă: articole de serviciu. Orice cititor de presă îşi are preferaţi săi ("ei, bravos! Aici a adus-o bine".) şi cînd răsfoieşte o publicaţe, zăboveşte întîi la aceştia. Cronicarul e curios mereu ce mai scriu la gazetă, de pildă, Al. Călinescu, Ion Vartic, Radu Cosaşu, Tia Şerbănescu, Al. George, Ileana Mălăncioiu, Ştefan Agopian, Al. Cistelecan, Gabriela Adameşteanu, Daniel Vighi, Adriana Babeţ, Nichita Danilov, Angela Marinescu, C.D. Zeletin (sînt primii care îi vin în minte, dar lista e mult mai lungă şi de pe ea lipsesc, din modestie, cei care au rubrici în revista noastră). Poţ fi sau nu de acord cu ideile sau argumentele lor, te pot enerva uneori, dar niciodată nu sînt plicticoşi fiindcă scriu bine, expresiv, cu personalitate şi chichirez. E şi cazul lui Dan C. Mihăilescu, fenomenal prin energia cu care se achită de ritmicele-i obligaţi: zilnic (cinci din şapte) la Pro-TV, rubrică săptămînală în "Ziarul de duminică" şi tot săptămînal face (singur) suplimentul "Litere, Arte , Idei" al "Cotidianului". Plus colaborări la alte reviste culturale, prefeţe, traduceri, lansări... Într-un interviu luat de Radu Constantinescu în Tribuna nr. 19, la întrebarea ce sacrificii presupune un asemenea ritm de muncă, Omul care aduce cartea zice că ba nu presupune sacrificii, e o bucurie teribilă, "mă dăruiesc (sau mă ratez?) cu fervoare". Singurul inconvenient al freneticei activităţi publicistice pe sticlă şi pe hîrtie ar fi că nu mai citeşte de plăcere ci din obligaţe. Aşa se explică şi de ce a iniţat în "LA&I" rubrica interesantă mereu "Cînd aţi citit ultima carte de plăcere?" în care criticii profesionişti răspund fără excepţe că şi-au pierdut voluptatea lecturii in
