- piesă alternativă -

Personaje: Viorel Dobrin: costum elegant, ochelari subţiri, aurii, posesorul a două autoturisme şi a unui recent infarct minor. Mihai Garabonţ: blugi prespălaţi, ochelari groşi, maronii, posesorul unui accent ardelenesc (în ciuda celor aproape 20 de ani petrecuţi în Bucureşti) şi a jumătate din banii luaţi pe apartamentul din Pajurei.

Decoruri: Interiorul unui jeep Rover, full option.

Vagonul unui tren de noapte spre Arad.

Actul I Scena 1: Stresul, asta l-a determinat să renunţe la Capitală. Afacerile îi acaparaseră întreaga viaţă. Somnul, aproape cinci ore, cafeaua, aproape 15 căni, ţigările, aproape două pachete. Ajunsese un robot, stătea uneori noaptea, suferind de insomnie, surprinzîndu-se fără un gînd în cap, doar cu o oboseală enormă. Şi piuitul ăla neîncetat al mobilului. Mereu pe drumuri, rezolvînd ce nu puteau rezolva alţii, întreţinerea contactelor de afaceri, ochii mereu în patru ca totul să meargă bine. Nu, ajunsese nu să trăiască, doar să supravieţuiască. Pînă cînd... Scena 2: Foamea, asta l-a determinat să renunţe la Capitală. Facturile îi acaparaseră întreaga viaţă. Somnul, cîteva ore şi alea chinuite, trezirile bruşte, în sudoarea disperării, uşile mereu închise ale firmelor. Nimeni nu mai avea nevoie de un strungar, chiar dacă strungarul era maistru-strungar. Metropola, în modernizarea ei de după Revoluţie, nu mai are nevoie de meseriaşi. Şi piuitul ăla neîncetat al fricii că ajunge în stradă. Şi el şi nevasta. Mereu pe drumuri, încercînd să rezolve ceva, plata întreţinerii, ochii în patru după anunţurile din ziare... Nu, ajunsese nu să trăiască, doar să supravieţuiască. Pînă cînd...

Actul II Scena 1: Infarctul minor survenise în urmă cu un an. Doctorul, familia, prietenii, toţi îl sfătuiseră să o ia mai uşor. Dar cum să o ia mai uşor? Habar n-aveau ei ce vorbeau. Adică facturile de mobil, t