Deşi e la baza tuturor civilizaţilor, imitaţa nu se dezlănţuie în mod egal. În unele epoci, ea are un caracter febril şi deci revoluţonar, pe cînd în altele are un caracter de reculegere şi de fixare a imitaţilor introduse pe cale revoluţonară." Fragmentul citat aparţne celui de-al treilea volum al Istoriei civilizaţei române moderne, operă în care E. Lovinescu îşi formulează celebra sa teorie a sincronismului, aplicabilă atît fenomenelor socio-economice, cît şi celor literar-artistice. Dincolo de punctul de pornire, reprezentat de scrierea Les lois de l’imitation, a sociologului francez Gabriel Tarde, precum şi de intenţa mai mult sau mai puţn polemică faţă de consacrata teorie maioresciană a "formelor fără fond", contribuţa lui E. Lovinescu la definirea profilului identitar românesc în epoca modernă apare astăzi, în condiţile cu adevărat revoluţonare ale globalizării, cu atît mai importantă şi mai semnificativă.

Fără îndoială că fenomenologia istorică şi culturală a perioadei interbelice, în care autorul nostru şi-a elaborat studiul, diferă profund de aceea caracteristică începutului celui de-al treilea mileniu, însă valabilitatea principiului universal al imitaţei este pe deplin confirmată, şi într-un caz, şi în celălalt. Capitalismul, democraţa parlamentară, incluzînd şi riscul regretabilelor derapaje de extremă dreaptă şi stîngă, cultul raţunii, ameninţat totuşi din ce în ce mai serios de puseurile iraţonale, recognoscibile îndeosebi în gama variată de "isme" artistice, toate aceste elemente formau, cel puţn în parte, tabloul social şi cultural românesc interbelic, sincron aceluia european. Etapa istorică a globalizării, traversată conştient sau nu de întreaga omenire, presupune aproximativ aceiaşi factori, dar avînd configuraţi specifice substanţal diferite. Capitalismul nu mai este propriu doar vieţi economice, întrucît legile sale pot fi întîlnite