Motto:

- De ce să se fi năruit totul? Cine te-a blestemat pe tine, Ilia? Ce ai făcut? Eşti bun, deştept, duios, nobil... şi, totuşi, mergi spre pieirea ta! Care e cauza? Nu există oare numele acestui rău?...

- Ba există, răspunde el încet de tot. OBLOMOVISMUL! Şopti el.

(Ivan Alexandrovici Goncearov - OBLOMOV)

În mijlocul acestui iunie canicular, sufocant şi deprimant, am văzut spectacolul OBLOMOV. La Bulandra. Ştiam că este ultima reprezentaţe din această stagiune, ştiam că este foarte cald la sala TOMA CARAGIU, dar, în acelaşi timp, aşteptam acest spectacol şi n-am vrut să mai amîn. Din multe motive. Pentru Alexandru Tocilescu, în primul rînd. Mă interesa cum va face trecerea de la o poveste japoneză, la una rusească, de la subtilităţle perspectivei asupra vieţi, iubirii şi morţi, subtilităţ ale codului japonez explorat în Amanţi însîngeraţ la Teatrul Naţonal, la nuanţele ruseşti ale căderilor, depresiilor, patimilor şi exuberanţelor în jurul aceloraşi teme fundamentale, privite şi analizate altfel în Oblomov. Cu alte instrumente, în alt cod. Studiindu-l pe Oblomov, acest personaj chinuit şi autodistrugător, apropiindu-se cu lupa de Ilia Ilici Oblomov, Tocilescu priveşte, într-un fel, în sine. Îşi întoarce şi-şi priveşte faţete ale propriului eu. Întîlnirea lui Tocilescu cu scenograful Dragoş Buhagiar am găsit, iarăşi, că este importantă. Pentru amîndoi. Buhagiar a acumulat serios, constant şi profund. Acum se află în cea mai rafinată perioadă a creaţei sale, matură şi provocatoare. Pe Mihai Constantin nu l-am văzut jucînd de ani de zile iar distribuirea lui în rolul titular este, teoretic, o şansă uriaşă. Am avut emoţi faţă de acest proiect. Naşterea lui n-a fost uşoară. Şi nici perioada de gestaţe. Am crezut, la un moment dat, că tot felul de obstacole se aşează în faţa lui Oblomov. Şi că ele vor fi de nedepăşit. Cînd am intrat î