ELENA PASIMA

Elena Pasima, în cele trei volume de proză pe care le-a scris pînă în prezent, "Tormadass", ( premiul Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti), "Curtea-de-ape" şi "Capitis Deminutio" ( fragmentul publicat mai jos este extras din ultimul volum), scrie o proză estetizantă, de un estetism dus pînă la capăt. Stilul prozatoarei pornind, oarecum, de la un Mateiu Caragiale şi trecut prin diverse influenţe livreşti, uşor morbide şi profund intelectuale, este de o frumuseţe desăvîrşită. Reproducînd doar o singură frază din Capitis Deminutio şi anume: "în tot plumbul momentului, splendoare rămînea profesiunea lui de credinţă", v-am şi introdus în atmosfera extrem de rafinată a cărţi.

Elena Pasima face, în tot ceea ce scrie, limbaj. Nu se mulţumeşte să relateze, să combine, să măsluiască, să contruiască, să inventeze, dimpotrivă, merge mult mai departe, într-un tur de forţă incredibil în care "scoate untul" dintr-o limbă românească pe care nu numai că o stăpîneşte dar o provoacă pînă îi ţîşneşte sîngele şi pînă limba respectivă începe să miroasă a mosc.

Cele două personaje ale cărţi "Capitis Deminutio", Moştenitorul şi Dr. Orlov, se întrec în răsfăţuri decadente, inventîndu-şi o lume paradisiac-putredă şi infernal-războinică, într-o luptă sfîşietoare cu instinctele exacerbate datorită unui dans erotic permanent.

Thalassocratia

MoŞtenitorul...

Rămăsese cumva suspendat. Nu îşi mai simţea nici măcar picioarele; cu tălpile scufundate în covorul ce sîngera sub ele. Vru să plutească de-a dreptul. Să fie şi el doar o iluzie; să se zbată de lambrisajul pereţlor ori de plafoanele încrustate în oglinzi... Pleoapele i se loviră, genele se petrecură cu foşnet de harpă. Visa splendid despre abisuri şi sine. Şi atunci, minciuna cea frumoasă se întinse precum tămîia. Căci dacă demult, cîndva, se găsise Unu