Pentru românii din vestul ţării ( zona dintre Turnu Severin şi Timişoara), în anii comunismului, cuvîntul "Iugoslavia" era, într-un fel, sinonim cu "acasă". Semnalul postului de radio "Beograd" era mai familiar locuitorilor acestor zone decît cele ale posturilor de radio româneşti, iar canalele de televiziune iugoslave ( Beograd 1, Beograd 2, Beograd 3 şi Novi Sad toate comparabile prin calitatea programelor cu televiziunile comerciale de azi şi toate recepţonate la vremea respectivă în Timişoara) transformau în caricatură cele două ore zilnice de transmisie ale TVR. În plus mai circulau pe atunci faimoasele autocare cu "turişti" iugoslavi în fapt, mici comercianţ ale căror produse dădeau vieţi din aceste zone privilegiate, un aer de oarecare normalitate. Copiii îşi puteau procura fără nici un fel de probleme faimoasele ţgări din gumă de mestecat, Eurocrem ( un fel de Nutella avant la lettre), ciocolată, sucuri, tinerii se dădeau în vînt după ţgări Vikend şi Ronhill sau după discuri de vinil cu vedete ale momentului, pe care la noi nu prea aveai ocazia să le asculţ în "Epoca de Aur" ( mai am şi acum pe acasă uitate într-o cutie astfel de discuri cu Bruce Springsteen, Sting, Dire Straits, Pink Floyd, Serge Reggiani, Yves Montand, Bee Gees, Queen), gospodinele nu duceau lipsă de Vegeta, piper, conserve, salam, fructe exotice, mirodenii de tot felul. An de an la Belgrad avea loc un important festival internaţonal de film ( FEST) prilej cu care televiziunea iugoslavă transmitea vreme de o săptămînă filme premiate în istoria festivalului ( multe dintre ele laureate şi la Cannes, Veneţa, Berlin sau deţnătoare ale statuetelor Oscar). Filmele ( întotdeauna subtitrate) erau o sărbătoare pentru cinefili. Cu singura condiţe ca la noi să nu fie economie de curent exact în momentul transmiterii lor. Într-un fel sau altul realitatea iugoslavă pătrundea în viaţa cotidiană a locuito