Nu prea mă atrag, mărturisesc, filmele cu Maigret (re)difuzate pe TV5 cu ocazia centenarului Simenon. Actorul (Bruno Cremer) mi se pare insipid, inexpresiv şi - ca să-mi duc gîndul pînă la capăt - antipatic. Episoadele au o lentoare căutată, ce încearcă să corespundă ritmului narativ al romanelor, dar care nu reuşeşte să fie decît enervantă. Serialul mai prezintă un defect, cu siguranţă fatal: exterioarele au fost filmate pe undeva prin Cehia, nimic nu aminteşte de Parisul lui Maigret. Ce mai rămîne din atmosfera romanelor fără clădirea poliţiei judiciare pe pe Quai des Orfèvres, fără locuinţa comisarului de pe bulevardul Richard-Lenoir, fără bistrouri, cafenele, fără plimbările duminicale prin cartier etc., etc.? M-am gîndit, cu nostalgie, la excelentul serial avîndu-l drept erou pe Nestor Burma, personajul lui Léo Malet: nu numai că juca acolo un actor plin de şarm şi de umor (Guy Marchand), dar Parisul era o prezenţă vie, palpabilă, aşa cum intenţionase romancierul însuşi, al cărui proiect fusese de a realiza un ansamblu de romane care să "acoperă" toate cele douăzeci de arondismente ale oraşului. Personaj cu totul remarcabil, acest Léo Malet. S-a născut în 1909 la Montpellier şi la vîrsta de patru ani a rămas orfan de ambii părinţi, morţi de tuberculoză. Crescut de bunicul matern, pleacă foarte tînăr la Paris, cu ambiţia de a deveni şansonetist în Montmartre. Are fel de fel de slujbe, una mai insolită ca alta. Intră în mediile anarhiste, colaborează la ziarul L'Insurgé (urmaşii anarhiştilor din anii '20 au astăzi un post de radio, Radio Libertaire, şi o librărie pe strada Amelot, în cartierul Bastiliei). Fondează un cabaret, nu în Montmartre, ci în Cartierul Latin, pe care îl numeşte "Poetul spînzurat", pe firmă fiind adăugate cuvintele "...scoate limba la imbecili"; foarte probabil din cauza numelui, cabaretul nu atrage spectatori. Trecînd într-o zi prin