Se spune că în staţia din Filiaşi, în trenul Timişoara - Bucureşti, urcă într-o zi un ţăran oltean, mînat de ceva treburi pe la Craiova (nici o legătură cu dosarul care începe pe pagina din dreapta). Zi de vară, căldură... În compartimentul în care intră mai era doar un tînăr de culoare. Bună zîua - spune albul, iscoditor; bune zeua - răspunde tînărul negru. Pînă un'e mergi, taică? - întreabă ţăranul, curios din fire. La Bucureşti, tataie; eu sînt student acolo - răspunde tînărul amabil. Aha! - spuse ţăranul, şi într-un tîrziu continuă: cald, taică. Cu ceva mîndrie în glas, studentul spuse: Cald, cald, darî la noi, în Africa, e şi mai cald! Mai trece ceva timp. Şi de un'e eşti din Africa, taică? - zise ţăranul. Din Congo, tataie! - răspunse studentul, lămuritor. Iar mai trece ceva timp. Aha! Şi de unde din Congo, taică? - mai zise ţăranul. Ehe, din Brazzaville, tataie, oraş mare, capitala noastră - explică studentul, binevoitor. Aha, Brazzaville! - dădu din cap ţăranul. Şi mai trecu ceva timp. Şi de-al cui eşti din Brazzaville, taică? - se auzi într-un final întrebarea decisivă a satului oltenesc. Ei bine, în logica acestei ultime întrebări, eu aş putea răspunde că fac parte dintr-o generaţie de români care, într-un fel, este de-a lui Minitehnicus. Cine este Minitehnicus?, vor întreba prea-tinerii dintre dvs. Respectivul este - sau era, mai bine spus - un personaj de bandă desenată născut pe la începutul anilor '70 într-o revistă românească pentru elevi, pare-mi-se dintr-o colaborare cu C. Arnal, creatorul lui Pif; zîmbitor, oţelit-inoxidabil şi cu antene pe creştetul luciu, Minitehnicus avea datoria de a-i trece pe tinerii români peste pragul anului 2000, ajutîndu-i implicit să construiască o societate multilaterală care între timp a sucombat unilateral, cu roboţel cu tot. Minitehnicus a fost contemporan şi congener cu Rahan - cel apărut recent pe tarabe în t