"Noua Europă" şi vechii europeni Ceea ce în urmă cu 15 ani putea fi considerat un vis, bun de depănat în bucătărie, a devenit realitate: ţările din fostul lagăr comunist sînt membre NATO şi cele mai multe dintre ele au finalizat tratativele pentru accesul în Uniunea Europeană. Toate acestea în condiţiile în care, după încetarea ostilităţilor din Irak, Alianţa Nord-atlantică este străbătută de puternice curente centrifuge, iar unele ţări din Uniunea Europeană se arată decise să pună capăt hegemoniei de facto a Statelor Unite. E vorba de hegemonia militară şi de felul cum se traduce ea în termeni politici şi economici pentru ţările cu care Statele Unite nu sînt în conflict. Verdictul francez este limpede: "Statele Unite se pot mîndri cu triumful lor militar cu costuri umane mai mici decît cele preconizate şi cu răsturnarea a două regimuri totalitare: cel al talibanilor şi cel al lui Saddam Hussein. Dar victoria nu a putut anula pagubele aduse influenţei şi prestigiului lor de către aroganţă şi unilateralism, fără a mai pune la socoteală slăbiciunea militară a lui Saddam, iar faptul că armele lui de distrugere în masă nu pot fi găsite diminuează şi mai mult credibilitatea SUA. Deja irakienii eliberaţi refuză, prin manifestaţii şi acte violente, ocupaţia străină şi se riscă repetarea scenariului primului război din Afganistan: înlocuirea unei tiranii totalitare printr-un regim islamist. Guvernul american se află în faţa alternativei de a părăsi rapid Irakul, lăsînd în locul lui haosul sau un guvern antiamerican, fie, dimpotrivă, o soluţie care pare a întruni acordul general: ocupaţia de durată, sub un unghi imperial clasic, cu baze militare, cu înlocuirea conductei de petrol Irak-Siria prin conductă Irak-Israel, SUA urmînd să gestioneze atît resursele de petrol cît şi reconstrucţia, adică remodelarea Orientului Mijlociu în concordanţă cu interesele americano-isral