Sîmbătă seară. Film complicat. Dead Man Walking. În aşteptarea morţii. Despre pedeapsa capitală, despre crimă şi vinovăţie. Despre misiunea sacră şi despre spiritul decăzut. Un film american preocupat de faţetele contorsionate ale moralei. Fiind american, face parte, negreşit, din categoria privită de sus de estetica europeană. Adică din categoria filmelor care pot fi urmărite, pentru că povestea este bine scrisă şi pentru că nişte oameni au ceva de spus. Adică din categoria filmelor care, nesinchisindu-se de elite, trebuie negate, pentru a face loc onirismului, experimentului, divertismentului. Ciudat lucru, deşi se revendică de la o mînă de propagandişti (Eisenstein, Dovjenko, Vertov, Riefenstahl etc.), cinematograful european nu atrage spectatori. Ci doar fonduri - guvernamentale sau europene. Şi, evident, cîţiva critici. Am început cu o paranteză. Voi continua cu o transfocare. Deci. Călugăriţa din film încearcă să-l facă pe criminalul condamnat la moarte să se căiască. Părinţii victimelor n-o înţeleg. Unul din ei spune: "Sper că nu eşti comunistă! Numai comuniştii ţin cu gunoaiele astea". Hait! În majoritatea conştiinţelor americane războiul rece a lăsat în urmă o asociere inevitabilă. A fi comunist este tot una cu a fi întruchiparea răului. A răului absolut, în toate nuanţele sale. De la conspiraţie pînă la crima de stat. De la lipsa de credinţă pînă la obsesia lagărului leninist definitiv. Dar să nu fim, totuşi, idealişti. Stînga liberală americană a finanţat şi numeroase pelicule despre excesivul senator McCarthy şi Comisia pentru Cercetarea Activităţilor Anti-Americane din anii '50. Ca un făcut, mai toate se referă la consecinţele marginale asupra Hollywoodului. Destine deraiate, scenarişti, actori şi regizori rămaşi cîţiva ani fără lucru. Mai că-ţi vine să rîzi dacă trăieşti în ţara colonelului Arsenescu, şeful rezistenţei anticomuniste din Făgăraş!