Prin vara lui 1985, povestitorul urma să plece în armată, cîţiva astronauţi americani făceau penultimele teste pentru îmbarcarea pe naveta Challenger (care avea să explodeze la lansare peste cîteva luni), Ştefan Bănică Jr. probabil se săruta pudic în teste la "Liceenii", Nicu Ceauşescu ajunsese la mijlocul Anului Internaţional al Tineretului - sub egida ONU şi în urma unei propuneri româneşti -, Ronald Reagan dădea tare în Imperiul Răului în care tocmai apăruse un individ de treabă pe nume Maicăl Gorbacef, firma Durex anunţa vînzări record de prezervative în Franţa (în urma unor zvonuri despre o maladie misterioasă pe nume SIDA), iar băieţii de la Duran Duran tocmai savurau vînzarea bunicică a noului lor disc single, "A view to a kill", din coloana sonoră a ultimului film James Bond, care-l avea în distribuţie şi-l punea să alerge prin Turnul Eiffel pe Roger Moore. V-ar interesa o poveste care să vorbească despre acestea? Nu prea daţi semne. Aşa că tragem epicul la mal mai spre sud-vestul ţării, începînd cu o simplă întrebare. Pentru că, în definitiv, ce este olteanul? Stră-strănepotul lui Mihai Viteazul? Nepotul pandurilor lui Vladimirescu? Plantatorul de viţă de vie hibridă care dă toamna soiul de vin numit popular zaibăr, soi pe care normele Uniunii Europene s-ar putea să-l pună în curînd la indexul viticol? Cîte ceva din toate acestea, plus un detaliu: olteanul este creatura care vorbeşte cu perfectul simplu. Timp literar, timp fermecător, timp prin excelenţă al literaturii clasice franceze. Cînd ajung la Bucureşti, unii olteni îl evită, dintr-un soi de jenă. Alţii îl exhibă, dintr-un soi de orgoliu. În fine. Oricum, aşa se face că în vara anului 1985 un oltean ajunse cu familia la Slănic-Prahova, pentru a-şi trata oarece dificultăţi ale aparatului respirator. Trase la un hotel, acolo pereţii cam miroseau a mucegai - adică exact ceea ce-i lipsea unui om cu